Cutremur în sistemul financiar german. Zeci de bănci și companii, investigate pentru evaziune de miliarde de euro

61944112

Procurorii din Koln se pregătesc să facă primele acuzații într-un dosar de evaziune fiscală, care implică unele dintre cele mai mari nume din industria financiară, au declarat, pentru Bloomberg, surse apropiate investigației.

Procurorii verifică documente de la zeci de bănci, case de brokeraj, companii financiare și de avocatură, și audiază sute de persoane implicate, au declarat sursele care și-au păstrat anonimatul, pentru că nu sunt autorizate să discute despre anchetă.

Investigațiile implică și tranzacții ale unor giganți financiari precum Barclays, Goldman Sachs Group, Bank of America, Macquarie și BNP Paribas, iar primele acuzații vor fi stabilite până la finalul acestui an, au mai spus sursele.

Ancheta, care se desfășoară de mai bine de cinci ani, a început să dea roade, pe măsură ce martorii au început să vorbească. Echipa de la Koln colaborează cu colegi de la Munchen și Frankfurt, care au pus sub acuzare șase oameni luna trecută, inclusiv foști bancheri de la filiala din Londra a UniCredit.

Pentru mai bine de zece ani, marile bănci au ajutat investitorii să interpreteze și să exploateze codul fiscal german, care părea să permită ca două entități să dețină același pachet de acțiuni și, implicit, le dădea dreptul să ramburseze taxele reținute pentru dividende.

Se pare că zeci de bănci din Europa și SUA au fost implicate în acest tip de înțelegeri pentru clienții lor, practică ce i-ar fi costat pe plătitorii de taxe din Germania mai mult de 10 miliarde de euro.

Tranzacțiile au constat în așa-numitele “short sales”, efectuate chiar înainte de data plății dividendelor. Companiile rețineau impozitele pe dividende, iar băncile “custode” eliberau certificate pe care acționarii le puteau rambursa. În cadrul vânzărilor “de scurtă durată”, banca cumpărătorului elibera și ea un certificat prin care se putea face o rambursare completă. Procurorii spun că, în unele cazuri, mai multe părți implicate au primit astfel de certificate de restituire a taxelor, făcând astfel prejudiciul și mai mare.

Commerzbank, Deutsche Bank, creditorul privat german M.M. Warburg & Co. și Clearstream Banking, divizia de trading a Deutsche Boerse AG, ar fi fost implicate în astfel de tranzacții, pe care acum procurorii le investighează.

Deutsche Bank susține că nu a fost implicată în astfel de tranzacții, dar că a participat la unele înțelegeri în care au fost implicați clienții lor și cooperează cu autoritățile.

Warburg spune că toate tranzacțiile au fost făcute în conformitate cu legea, în timp ce Goldman susține că nu are cunoștință de nicio investigație în care să fie implicată banca sau angajații săi. Clearstream spune, de asemenea, ca va coopera cu procurorii, în timp ce celelalte bănci implicate nu au răspuns la întrebările adresate de Bloomberg.

Potrivit surselor citate de publicația americană, o parte din băncile și angajații implicați încearcă să ajungă la înțelegeri cu autoritățile, însă dată fiind amplitudinea evaziunii, procurorii sunt reticenți.

O serie de înțelegeri vor fi, însă, inevitabile, având în vedere că sistemul judiciar nu are capacitatea să audieze și să investigheze sute de suspecți. Și deși legea germană nu permite să se aducă acuzații penale împotriva companiilor, procurorii vor încerca să le asocieze cu angajații lor pe care îi cercetează, astfel încât să poată plăti sancțiuni substanțiale, mai scrie Bloomberg.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Preţul electricităţii va scădea cu 3,5%, iar punctul de pensie creşte cu 10% de la 1 iulie

Preţul energiei electrice va scădea, în medie, cu 3,53%, iar punctul de pensie va creşte cu 10%, acestea fiind principalele modificări care intră în vigoare începând cu data de 1 iulie în economia românească.

Guvernul explică de ce a cumpărat 1.200 de dicționare și cărți de gramatică

Potrivit informațiilor de pe site-ul Sistemului Electronic de Achizitii Publice, Guvernul României, prin Secretariatul General, a cumpărat, joi, 1.200 de dicționare și cărți de gramatică.

Isărescu: Nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul la păcănele, cum sugera un personaj

Mugur Isărescu afirmă că Banca Naţională a României (BNR) nu a vrut să valorifice aurul din rezerva naţională prin operaţiuni riscante.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.