CNAS are trei locuri de muncă plătite cu 3.900 de euro pe lună, net, dar nimeni nu se înghesuie la angajare

62170287

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) are dificultăţi, de mai bine de un an, în a găsi specialişti în IT. Astfel, din cele cinci posturi, doar două sunt ocupate.

”Deşi există cinci posturi aprobate prin memorandum în guvern, remunerate mult mai bine decât grila de salarizare a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (...) există aceste cinci posturi scoase cumva la concurs încă din anul 2023. În primă fază au existat trei persoane care au promovat acest concurs şi din acestea trei am rămas cu două persoane.

O persoană a renunţat, imediat după promovare, luând contact cu activitatea de la Casei Naţională, care nu este una uşoară deloc. În prezent sunt în continuare trei posturi care trebuie cumva ocupate, iar ele ţin de expert hardware şi vizualizare, expert bază de date şi desigur un expert pentru dezvoltare şi operare”, a afirmat vicepreşedintele CNAS Larisa Mezinu-Bălan la Medika Tv, potrivit News.ro.

Ea a precizat că salariul este de 3.900 de euro net pentru un astfel de expert, iar criteriile de angajare au fost stabilite de către o comisie mixtă formată din experţi din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti şi din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale care a stabilit întrebările necesare pentru proba scrisă şi cu care candidaţii susţin proba orală.

”Intenţia noastră, iar aici se lucrează intens la Departamentul Resurse umane al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, este de a modifica cumva aceste criterii şi inclusiv expertiza, experienţa pe care trebuie să o aibă aceşti experţi, să o reducem cumva, anii de muncă, pentru a putea găsi persoane şi pentru a putea utiliza experienţa lor în proiectele Casei Naţionale. Pentru că, pe lângă retehnologizarea platformei informatice din asigurările de sănătate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate derulează o serie de proiecte co-finanţate de la Uniunea Europeană. Sunt granturi europene prin care intenţionăm să actualizăm platforma pentru a o pregăti pentru conectarea la nivel european, pentru schimbul de date în sănătate”, a explicat reprezentanta CNAS.

Potrivit acesteia, în teritoriu, doar două Case Judeţene de Asigurări de Sănătate nu au angajaţi experţi în IT.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Ungaria și Suedia, țările ”codașe” la absorbția de fonduri PNRR. Proiect de ”flexibilizare a țintelor și jaloanelor”

Ungaria și Suedia sunt țările care au absorbit, până acum, cele mai puține fonduri din Mecanismul pentru Redresare și Reziliență (PNRR), programul prin care prin care UE contracarează impactul economic și social al crizei provocate de pandemie.

Ursula von der Leyen, după ce Donald Trump a impus tarife de 25% pentru importurile de oţel şi aluminiu: ”UE va acţiona”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că „regretă profund” decizia SUA de a impune tarife vamale „nejustificate” asupra exporturilor europene de oţel şi aluminiu.

Pro-rușii din Transnistria refuză ajutorul UE de 60 de milioane de euro pentru depășirea crizei energetice

Regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova refuză ajutorul în valoare de 60 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană pentru depășirea crizei energetice.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.