CEC, bancă de stat, acuză ANPC: ”Vinovatul se pare că era deja cunoscut înainte de finalizarea investigaţiei”

62333249
Shutterstock

Controlul ANPC pare făcut pe repede înainte, iar vinovatul se pare că era deja cunoscut înainte de finalizarea investigaţiei, se arată într-un comunicat de presă al CEC Bank, referitor la sancţiunile dispuse de ANPC.

 

"CEC Bank respectă cu stricteţe prevederile legale care stabilesc modalitatea de contractare şi rambursare a unui credit bancar, dar nu înţelege scopul acestui control, în condiţiile în care clienţilor le sunt prezentate toate variantele de rambursare în momentul în care aceştia iau un credit. Iar acest lucru se putea verifica foarte uşor în orice unitate bancară. Acest control pare făcut pe repede înainte iar vinovatul se pare că era deja cunoscut înainte de finalizarea investigaţiei. Nu înţelegem ce se urmăreşte prin această acţiune întreprinsă de ANPC, în condiţiile în care banca oferă opţiunea de plată cu rate descrescătoare clienţilor. Aceştia au posibilitatea ca, după ce iniţial au selectat opţiunea de rambursare în rate egale sau descrescătoare la începutul creditului, să opteze pentru modificarea tipului de rambursare a ratelor odată cu trecerea timpului", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

CEC Bank menţionează că are cea mai mare reţea de unităţi din România - peste 1.000, iar menţinerea amprentei teritoriale a fost asumată ca pe un rol social, în contextul în care România este în urma statelor dezvoltate în ceea ce priveşte incluziunea financiară.

"Faptul că intrăm în contact, zi de zi, cu zeci sau sute de mii de clienţi din absolut toate regiunile ţării, ne obligă să apelăm la toate mijloacele legale pentru a dovedi partenerilor noştri corectitudinea cu care aplicăm prevederile legale", se mai spune în comunicat.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat joi că a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 lei.

Cele opt bănci sancţionate sunt Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62349602
Guvernul a făcut rost de 3,7 miliarde de lei. Pe datorie. Cât ne costă, în dobânzi, datoria guvernamentală pe zi, zi de zi

Ministerul Finanțelor a apelat la bănci pentru un împrumut destul de mare, de 3,7 miliarde de lei, cu maturitatea în 2038, la o dobândă de 7,49% pe an. 

62297828
Motorul economic al Europei e gripat. Recesiune de 0,3% din PIB înregistrată de Germania

Economia germană s-a contractat uşor în primul trimestru al anului 2023 comparativ cu precedentele trei luni, intrând astfel în recesiune, potrivit datelor biroului de statistică publicate joi, relatează Reuters, citat de News.ro.

62350620
Război deschis între ANPC și bănci. Alte opt instituții financiare vor fi sancționate

Este război deschis între Protecția Consumatorului și bănci. Instituțiile financiare ar trebui să refacă graficele de rambursare pentru credite, a anunțat miercuri Autoritatea, astfel încât clienții să plătească mai mult din datorie în primii ani.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.