Care va fi salariul minim brut pentru angajații din agricultură. Măsura are ca scop stimularea acestui domeniu

×
Publicitate

Deputații comisiei de agricultură au avizat proiectul de lege care propune stabilirea unui salariu minim brut de 3.000 de lei pentru angajații din agricultură.

Măsura - care se aplică în prezent în domeniul construcțiilor - are despre scop stimularea agriculturii și atragerea unui număr cât mai mare de lucrători în acest domeniu. România are 40 de mii de hectare de teren agricol pe care cresc doar buruieni, iar Ministerul Agriculturii vrea să îi convingă pe oameni să le cultive pe toate, ca să producem mai multă hrană.

În Bolovani, Dâmbovița zone întinse de teren bun pentru agricultură au fost date uitării. Acesta, de pildă, nu a mai fost lucrat de 8 ani după ce proprietarii au plecat la muncă în străinătate și nu s-au mai interesat de el.

Situații similare găsim peste tot în țară. România are 40 de mii de hectare de teren pe care nu cultivă nimic.

În realitate, numărul este mai mare dacă punem la socoteală și terenurile care nu se află în evidența statului. Chiar și așa, însumate, ele reprezintă până în 2% din totalul terenului agricol al României.

Ca să producă mai multă hrană și să nu mai depindă de importuri România ar trebui să folosească pentru agricultură fiecare petic de pământ. Ar trebui, de asemenea, folosite acele bucăți de teren pe care fermierii cu culturi ecologice sunt obligați să le lase necultivate pentru biodiversitate.

Suntem una dintre țările care susținem să cultivăm fiecare metru de pământ să putem asigura securitatea alimentară, inclusiv pentru alte țări. Să nu mai lăsăm o suprafață de 4% teren neproductiv”, a declarat ministrul Agriculturii.

Soluții să producem mai multă mâncare pot fi găsite și local.

Primăria din Brasov, de pildă, va transforma terenurile nefolosite dintre blocuri și de la marginea unor străzi în grădini de cartier, unde se vor cultiva legume.

Programe pentru cultivarea terenurilor care nu sunt lucrate sunt finanțate și de Uniunea Europeana. Cu 500 de mii de euro, bani europeni, Ionela Morar a amenajat pe o pârloagă din Stăuini, Alba, o livadă cu peste o sută de mii de pomi fructiferi.

Când am venit noi aici din Spania nu era absolut nimic, erau pur și simplu bălării, mulți spini. Sunt multe terenuri care ar putea fi valorifocate și care ar putea fi lucrate. Așa ne putem produce hrana cea de toate zilele”, a spus proprietara unei livade.

Momentan, la nivelul Uniunii Europene sunt peste 30 de milioane de tone de hrană, care, potrivit comisarilor europeni, sunt suficiente pentru populația statelor membre.

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
Europa are un surplus de carne de porc după ce China a oprit importurile. Care este motivul

Europa are un surplus de carne de porc după ce China, de frica pestei porcine, a oprit importurile. Comisia Europeană a propus stocarea cărnii în exces în depozite, pentru ca ea să fie apoi distribuită în țările care au nevoie.  

Guvernul a aprobat o finanțare de 7,5 miliarde de lei pentru IMM-uri. Care sunt domeniile de activitate vizate

Ministrul Finanţelor a declarat, miercuri, că în şedinţa de Guvern s-a aprobat o Ordonanţă de Guvern care prevede finanţarea cu 7,5 miliarde de lei a IMM-urilor din construcţii, agricultură, zona de producţie şi zona de intermediere, potrivit News.ro.

Contribuția salariaților la fondul de pensii va crește la 4,75%. Măsura nu va avea efect imediat

Contribuția salariaților la fondul de pensii va crește cu un procent, însă măsura nu este prevăzută a fi aplicată imediat. Guvernul discută miercuri o ordonanță de modificare a legii privind fondurile de pensii administrate privat.

Recomandări
Statul degeaba. O primărie are 7 angajați la mai puțin de 100 de locuitori. Milioane de lei, într-o comună aproape pustie

Statul nostru este sufocat de instituții și birocrație. Iar puținii bani care mai sunt în buget, de multe ori, sunt cheltuiți aiurea. În toată țara, sunt peste 3.000 de primării, mai toate susținute cu fonduri de la centru, ca să nu intre în faliment.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.