Experți: Fără taxe noi înainte ca ANAF-ul să fie reformat. Avem prea multe probleme cu colectarea

×
Publicitate

„Problema este a specialiștilor statului, care nu găsesc formule ca să nu mai fenteze unii sistemul". Este declarația unui lider PNL, care justifică astfel gaura din buget și „soluțiile disperate" vehiculate acum.

De ani buni, România este la coada clasamentului european în privința încasărilor taxelor, dar, paradoxal, printre țările care impozitează cel mai mult munca. Prin urmare, nu ar trebui să vorbim de taxe noi, înainte ca ANAF-ul să fie reformat, sunt de părere experții în fiscalitate.

Aceiași lideri politici care prezintă România triumfalist, când vine vorba de creștere economică, dezvăluie în discuțiile pe care le au despre buget că ANAF-ul nu și-a făcut treaba.

Rareș Bogdan: „Pe de o parte, vorbim ca de un tigru al Europei și, pe de altă parte, acum venim cu măsuri care par a fi măsuri disperate. Problema este a statului, a specialiștilor statului care nu sunt în stare să țină piept unora care încearcă să fenteze plata unor taxe sau să găsească formule de a plăti cât mai puțin.”

Despre nevoia de a reforma ANAF vorbesc și cei din privat.

Radu Burnete, Confederația Patronală Concordia: „Noi tot timpul începem de la coadă la cap. Vorbim de taxe noi, dar ANAF-ul rămâne nereformat. Vorbim de reforma ANAF de 20 de ani. Avem prea multe probleme cu colectarea, evaziunea, cu ceea ce face ANAF.”

În primele trei luni ale acestui an, ANAF a colectat peste 83 de milioane de lei, cu 7% peste nivelul din perioada similară a anului trecut. Însă, raportat la programul de încasări anunțat de Ministerul de Finanțe, colectările sunt pe minus, cu aproape 3 milioane de lei.

Claudiu Năsui: „Domnul Câciu și domnul Ciolacu și ceilalți care au făcut bugetul au acționat ca niște contabili comuniști. În ce sens, dacă cu acest nivel de taxare colectăm 10 lei, cu dublu colectăm 20 de lei. Economia nu funcționează așa. În momentul în care crești taxele, scazi activitatea economică și încurajezi munca la negru.”

Marcel Ciolacu, președinte PSD: „Nu, e o dinamică... a scăzut consumul.”

În ultimii ani, România a fost mereu la coada clasamentului european în privința încasării taxelor la buget stat ca procent din PIB. Vorbim de aproximativ 27%, conform celor mai recente date Eurostat. Iar diferența este foarte mare față de Danemarca, Franța, Belgia, care se apropie, iată de 50%, și chiar de media europeană de aproape 42%. Chiar și vecinii bulgari stau mai bine decât noi. La fel de prost stăm și în ceea ce privește încasarea TVA.

Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali: „Avem o problemă cu gradul de colectare TVA pe care a remarcat-o și Comisia Europeană de ani de zile, în sensul că nu colectăm tot tva-ul potențial colectabil, și aici avem clar o pb legată de emiterea de facturi și bonuri fiscale, pe care o simțim cu toții.”

Paradoxal, dacă vorbim de impozitarea muncii, România este printre primele țări europene, cu aproximativ 45% din salariul brut.

De exemplu, dintr-un salariu brut de 25.000 de lei, asigurările sociale însumează aproape 9.000 de lei, la care se adaugă și impozitul pe venit de 10%. Salariul net rămâne 14.600 de lei.

Alex Milcev, expert fiscal, partener EY: „Asigurările sociale sunt mari, 35%, făcute din câteva contribuții, fiecare cu procentul său, care nu sunt plafonate. În multe țări, există un sistem foarte clar de plafonare a asigurărilor sociale, dacă venitul tău salarial crește peste anumite limite, asigurările sociale nu vor crește mai mult. Ei, noi nu avem acest sistem.”

Specialiștii în fiscalitate spun că pentru a reduce evaziunea fiscală, de ajutor ar fi finalizarea digitalizării ANAF, proces de care se vorbește deja de câțiva ani.

Articol recomandat de sport.ro
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Citește și...
Comisia Europeană îi permite Romaniei să oprească importurile de cereale din Ucraina până în iunie

Comisia Europeană îi permite Romaniei să oprească importurile de cereale din Ucraina până la începutul lunii iunie. Pe listă a fost adaugat și uleiul de floare-soarelui.

Supraimpozitarea veniturilor. Câți români au salariul mai mare decât președintele României, oficial

În România, în prezent, există 42.315 de contracte de muncă  active, cu salariu de bază lunar brut egal sau mai mare de 25.000 lei, adică salariul președintelui României, Klaus Iohannis.    

Director BNR: Numărul debitorilor care au luat credite în perioade de minime istorice este relativ ridicat

Numărul debitorilor care au luat credite în perioade de minime istorice este relativ ridicat, 109.000 persoane, a declarat, marţi directorul adjunct al Direcţiei Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României (BNR), Florian Neagu.

Recomandări
Cât de aproape este România de un „scenariu grecesc” al datoriei publice. Când am putea ajunge la o criză a dobânzilor

Proiecțiile privind evoluția datoriei publice arată că, fără o îmbunătățire a finanțelor statului, datoria României ar putea intra pe o traiectorie care, în timp, să ducă la niveluri comparabile cu cele din criza greacă a datoriilor suverane.

Bloomberg: State NATO încearcă să convingă SUA să-și păstreze trupele în Europa. Vor să suporte mai multe costuri

Statele est europene din NATO se oferă să suporte o parte mai mare din costurile trupelor americane staționate pe teritoriul lor, pentru a descuraja administrația Trump să își reducă prezența militară în regiune.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.