Bugetul pentru 2025: Condiția greu de îndeplinit pentru a fi bani de indexarea pensiilor, anulată în ianuarie

×
Publicitate

Doar dacă vom avea o creștere economică „ieșită din comun" pensiile vor fi indexate anul acesta, spune ministrul Finanțelor. Declarațiile vin după ce bugetul pentru 2025 a fost făcut public și a fost discutat înainte să fie adoptat sâmbătă.

Bugetul va asigura plata pensiilor și a salariilor, fără majorări, și prevede o serie de reduceri la mai multe instituții, printre care și Primăria Capitalei. Edilul general Nicușor Dan avertizează că va avea astfel un buget mai mic decât al sectoarelor și că nu vor fi bani pentru investițiile începute.

În vreme ce autoritățile promit ajutoare financiare de 2 miliarde de lei pensionarilor cu venituri modeste, pentru restul nu sunt bani prinși în buget, spune ministrul Finanțelor.

Tanczos Barna, ministrul Finanțelor: „În momentul de față, dacă nu avem o situație ieșită din comun, cu o creștere economică ieșită din comun, indicatorii macroeconomici nu permit alte indexări decât cele care au fost anul trecut.

Cu alte cuvinte, spune oficialul, dacă nu vom avea o creștere de peste 2,5% din Produsul Intern Brut, pensiile nu vor putea fi majorate anul acesta. Și nici salariile la stat.

Avem o reprezentare grafică a bugetului, ca o balanță. Statul va avea în continuare cheltuieli mult mai mari decât veniturile. Cheltuielile sunt estimate la 802 miliarde de lei, dar veniturile ar ajunge abia la 667,5 miliarde de lei. Avem o diferență - deficitul bugetar- care trece de 134 de miliarde de lei. Ne uităm la cheltuieli - o treime se duc pentru pensii și ajutoare sociale - adică 242 miliarde de lei, apoi sunt salariile bugetarilor - mai bine de 20%. Urmează investițiile, achizițiile și dobânzile la împrumuturi.

Deși în scădere față de 2024, deficitul bugetar estimat este dublu față de cerințele Uniunii Europene, adică va ajunge la 7% din Produsul Intern Brut.

Radu Burnete, director executiv Confederația Concordia: Chiar și acesta e construit pe o creștere economică relativ optimistă, pe acest optimist că, da, vom trage toți banii din PNRR, că ANAF își va face mai bine treaba. Chiar și aceastățintă de deficit este efectiv la mustață.

Pentru că mizează pe construcții să ajute la creșterea economică, Ministerul Transporturilor, de pildă, primește cu 20% mai mult față de cât a consumat în 2024, potrivit proiectului de buget. Educația are un plus de 10%, Sănătatea - de peste 30%, în vreme ce dintre serviciile secrete STS primește cu 50% mai mult.

Pe de altă parte, Ministerul Dezvoltării, care se ocupă de programele Anghel Saligny și PNDL, are de patru ori mai puțini bani. Iar Primăriei Generale București i se reduc fondurile la 4 miliarde de lei.

Nicușor Dan, primar general: „Înseamnă că noi din cele 4 miliarde plătim 2,5 miliarde subvenția, rămânem cu 1,5 miliarde. Sunt cele 3 pasaje care au probleme structurale, Lujerului, Obor, București-Ploiești. N-o să putem să alocăm bani pentru ele.”

Parlamentul și Administrația Prezidențială sunt și ele pe lista instituțiilor cu bugete mai mici.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
„Dimineața la cafeluță” e și cu 30% mai scumpă. Cotația cafelei Arabica pe bursa de mărfuri a explodat

Cafeaua de dimineaţă este tot mai scumpă. Plătim, în medie, cu 30 la sută mai mult pentru o ceaşcă aburindă, decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Reprezentații celei mai mari bănci din SUA vin în România. Surse: Americanii ar fi interesați de sectorul energetic

Cu o datorie publică uriașă, autoritățile speră că vor face rost de bani pentru buget din noi investiții străine.

Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva României, din cauza Directivei privind cotele TVA

Comisia Europeană a decis să deschidă o procedură de infringement, trimiţând o scrisoare de punere în întârziere către România, Belgia, Bulgaria, Grecia, Spania, Lituania şi Portugalia.

Recomandări
Raport al Curţii Europene de Conturi: UE se pregătește pentru un posibil război până în 2030, dar depinde încă de SUA

Capacitatea UE de a răspunde la o invazie străină până în 2030 rămâne sub semnul întrebării din cauza dependenței continue de SUA și a sistemelor naționale de apărare fragmentate, potrivit unui raport al auditorului său oficial.

Harta lumii cu care am crescut ar putea deveni istorie. ONU votează o schimbare majoră după aproape cinci secole

Adunarea Generală a ONU va vota vineri o rezoluție prin care lumea ar urma să renunțe oficial, treptat, la tradiționala hartă Mercator în favoarea uneia care prezintă mai fidel dimensiunea Africii, scrie The Guardian.

Christian Anting, CEO PRO TV: Suntem foarte pregătiți la PRO TV să înfruntăm și să îmbrățișăm schimbările aduse de streaming

În această toamnă rămânem cu ochii lipiți de ecran: PRO TV a lansat noua grilă de toamnă.