BCE: Băncile din UE pot supravieţui impactului crizei provocate de pandemie

62097137
iStock

Majoritatea băncilor din Uniunea Europeană sunt suficient de puternice pentru a supravieţui impactului crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), susţine Luis de Guindos, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Bloomberg.

"În câteva zile, BCE va publica o analiză privind vulnerabilităţile băncilor, un substitut la testele de stres. Există toate indiciile că, având un grad de solvabilitate ridicat, majoritatea băncilor europene pot face faţă unui declin de 9% al PIB-ului şi ar putea supravieţui doi ani - perioada necesară ca economia să revină la nivelul înregistrat înaintea pandemiei", a declarat Luis de Guindos într-un interviu acordat site-ului spaniol de ştiri El Independiente, relatează Agerpres. 

Totuşi, a avertizat De Guindos, băncile trebuie "să fie extrem de prudente" cu distribuirea dividendelor, indicele mediu de adecvare a capitalului la creditorii europeni fiind de aproximativ 15%.

BCE recomandă suspendarea plăţii dividendelor, a explicat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene. Acesta a adăugat: "Profiturile băncilor nu ar trebui folosite la plata dividendelor, ci pentru a sprijini suplimentar creditarea".

Conform estimărilor analiştilor, băncile europene se vor confrunta în următorii trei ani cu pierderi de pe urma creditelor neperformante de până la 400 miliarde de euro.

Săptămâna trecută, Jean Pierre Mustier, directorul general al celei mai mari bănci italiene, UniCredit SpA, aprecia că răscumpărările de acţiuni reprezintă un mod eficient de a recompensa "fără riscuri" acţionarii, după ce va fi ridicată interdicţia privind plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni şi a cerut autorităţilor de reglementare să prezinte previziuni pe termen mediu legate de această interdicţie.

Banca Centrală Europeană le-a cerut creditorilor din zona euro să omită plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni cel puţin până în octombrie şi să-şi folosească profiturile pentru a sprijini economia afectată de pandemie.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că recomandarea de a nu plăti dividende va fi reînnoită.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62130131
Florin Cîţu: Alocaţiile vor fi majorate cu un procent “în jurul a 15%”
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat, luni seară, că alocaţiile vor fi majorate de la 1 august cu un procent ”în jurul a 15%”. Proiectul este în avizare şi va intra în şedinţa de Guvern din această săptămână.
62134182
Proiectul prin care angajații beneficiază de șomaj tehnic în starea de urgență, adoptat de deputați
Camera Deputaţilor a adoptat luni, decizional, proiectul de lege prin care pe durata stării de asediu sau de urgență salariaţii care au contractul individual de muncă suspendat beneficiază de șomaj tehnic.
62138905
Preţul aurului atinge un nivel record, pe fondul temerilor privind extinderea pandemiei
Preţul aurului a crescut semnificativ luni, pe fondul temerilor că extinderea pandemiei de COVID-19 va încetini ritmul redresării economiei mondiale şi al tensiunilor geopolitice dintre SUA şi China.