Bani de la Primăria Capitalei pentru pensionarii care au nevoie de ochelari

61974641
iStock

Primăria Capitalei vrea să ofere un sprijin financiar de până la 250 de lei pensionarilor care au pensia mai mică decât salariul minim net pe economie, pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari.

Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată în şedinţa din 26 iulie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti acest proiect, conform Agerpres.

Sprijinul financiar va fi acordat o singură dată/beneficiar, din bugetul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.

De asemenea, Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti va fi împuternicit să elaboreze regulamentul, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

"Având în vedere faptul că în Municipiul Bucureşti există un număr mare de persoane vârstnice care au probleme de vedere, ne propunem să venim în sprijinul pensionarilor cu pensia mai mică decât salariul minim pe economie (1.162 lei) pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari. Costul ochelarilor se va deconta de către Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, în cuantum de maximum 250 lei net, acordaţi o singură dată", se arată în expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea.

În raportul de specialitate sunt citate statistici potrivit cărora în Municipiul Bucureşti există aproximativ 200.000 de pensionari cu pensia mai mică decât salariul minim pe economie.

"Având în vedere că problemele de vedere în rândul persoanelor vârstnice sunt foarte des întâlnite, estimăm pentru acest proiect un buget de aproximativ 50.000.000 lei", se mai arată în document.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61967323
Primăria Capitalei va acorda 9.000 de lei celor care vor să-și cumpere mașini cu emisii reduse

Primăria Capitalei urmează să acorde în perioada 2018-2019 un număr de 5.000 de eco-vouchere în valoare de 9.000 de lei fiecare, pentru achiziţionarea de autovehicule cu nivel redus de emisii, în schimbul predării spre casare a maşinilor uzate.

61974624
“Dr.Copper”, metalul care previzionează crizele. Prețul, la cel mai scăzut nivel al anului

Prețul cuprului a ajuns la cel mai scăzut nivel al anului, pe fondul îngrijorărilor legate de războiul comercial global care ar putea să pună frână economiei mondiale.

61974582
Efectele acordului economic UE-Japonia în România. Produsele care se ieftinesc și cu 30%

Celebra carne de vită, Kobe, din Japonia, sosul de soia nipon, vinul de orez - sake, ceaiul verde, unele maşini şi televizoare, din ţară soarelui răsare se vor ieftini cu 10 până la 30% şi în România.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.