Băncile chineze au început să oprească ”în masă” tranzacțiile cu Rusia. Plăţi în valoare de miliarde de yuani sunt blocate

62248246
Getty

Unele companii ruseşti se confruntă cu întârzieri din ce în ce mai mari şi costuri crescute la procesarea plăţilor cu partenerii comerciali din China.

Astfel, tranzacţii în valoare de zeci de miliarde de yuani sunt în suspensie, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

De mai multe luni, companii şi oficiali din Rusia vorbesc despre întârzierile apărute în derularea tranzacţiilor, după ce băncile chineze au început să crească gradul de conformare, ca urmare a ameninţărilor Occidentului că ar putea urma noi sancţiuni pentru cei care fac afaceri cu Rusia. Sursele citate de Reuters susţin că problemele cu procesarea plăţilor s-au intensificat în cursul lunii august.

Băncile de stat din China au oprit "în masă" tranzacţiile cu Rusia şi plăţi în valoare de miliarde de yuani sunt blocate, a declarat o sursă guvernamentală, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

China este cel mai mare partener comercial al Rusiei, fiind responsabilă pentru o treime din schimburile comerciale derulate de Rusia anul trecut şi furnizează echipamente industriale vitale, precum şi bunuri de larg consum care ajută Rusia să facă faţă sancţiunilor occidentale. De asemenea, China oferă o piaţă profitabilă pentru multe exporturi ruseşti de la petrol şi gaze şi până la produse agricole.

După ce, în luna iunie, Trezoreria americană a ameninţat că va impune noi sancţiuni băncilor din China, şi alte ţări, care fac afaceri cu Rusia, instituţiile bancare chineze au adoptat o poziţie foarte strictă cu privire la tranzacţiile lor, a declarat o sursă de la una dintre principalele platforme ruseşti de e-commerce, care vinde o gamă largă de bunuri de consum importate din China.

"În acest moment, toate plăţile transfrontaliere spre China sunt oprite. Am găsit soluţii, dar a fost nevoie de aproape trei săptămâni, ceea ce constituie un interval de timp foarte îndelungat, volumul schimburilor comerciale a scăzut drastic în această perioadă", a precizat sursa.

O soluţie de lucru a fost ca firma rusească să cumpere aur, pe care să îl mute în Hong Kong şi să îl vândă acolo, iar banii au fost depozitaţi într-un cont la o bancă locală, a dezvăluit aceeaşi sursă.

Alte surse citate de Reuters au declarat că unele firme ruseşti au început să utilizeze lanţuri de intermediari din terţe ţări care să se ocupe de tranzacţiile lor şi să ocolească, astfel, verificările efectuate de băncile chineze, însă comisioanele intermediarilor au crescut până la 6%, de la zero cât erau înainte.

"Pentru multe firme mici, asta înseamnă o blocare completă", a declarat o altă sursă din apropierea guvernului.

Kremlinul recunoaşte că există probleme, dar atrage atenţia asupra importanţei cooperării economice pentru ambele ţări şi susţine că vor fi găsite soluţii.

"La astfel de volume şi într-un context atât de ostil, este imposibil să nu apară situaţii problematice. Cu toate acestea, spiritul de parteneriat al relaţiilor noastre ne permite să discutăm şi să rezolvăm, în mod constructiv, actualele probleme", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Datele publicate de administraţia vamală chineză arată că, în prima jumătate a acestui an, schimburile comerciale dintre Rusia şi China au crescut cu 1,6%, până la 137 miliarde de dolari, după ce au atins un nivel-record de 240 de miliarde de dolari, în 2023.

Pe de altă parte, importurile Rusiei din China au scăzut cu mai mult de 1%, până la 62 de miliarde de dolari, în perioada ianuarie - iulie 2024, din cauza unor probleme cu plăţile, potrivit statisticilor oficiale chineze.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62478906
Alimentele care au avut cele mai mari scăderi de preț după ce statul a cerut plafonarea adaosului comercial

O analiză a Consiliului Concurenței arată că alimentele pentru care statul a cerut plafonarea adaosului comercial s-au ieftinit chiar și cu 30% în anumite perioade.  

62478921
Un pensionar din Sibiu a primit 6.000 lei în plus la recalculare. Românul cu pensie de 20.000 euro nu a primit nimic

Recalcularea pensiilor a adus pentru unii bucurie, dar pentru alții furie.

62409693
Ministrul Energiei: ”Suntem din nou în faţa unei crize majore a sistemului de termoficare din Capitală”

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că Bucureștiul se află ”din nou în faţa unei crize majore a sistemului de termoficare”, iar Capitala are nevoie de soluţii urgente.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.