Apelul companiilor pentru Guvern în scandalul pensiilor: ”Nu spargeți pușculița copiilor”

×
Publicitate

După scandalul pilonului II de pensii, companiile le transmit guvernanţilor să nu spargă "pușculita copiilor".

Coaliţia pentru Dezvoltarea României, care reprezintă mii firme cu sute de mii de angajaţi, a cerut joi chiar creşterea nivelului contribuţiei la Pilonul II, de la 3,75%, cât este acum, la 6%, în cel mai scurt timp.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că Guvernul încă nu a lămurit situaţia pe care a creat-o, iar ministrul Finanţelor se plânge că ţara noastră se împrumută tot mai scump din cauza scandalului.

Oamenii de afaceri au cerut menţinerea Pilonului II aşa cum este acum.

Dragoş Neacşu, director Erste Asset Management: "Nu spargeţi puşculiţa copiilor!"

Dragoş Anastasiu, preşedinte Coaliţia pentru Modernizarea României: "Puşculiţa copiilor noştri este obligatorie şi sacră, niciun părinte nu se va atinge de ea. Pe de altă parte puşculiţa nu este opţională."

Contribuţia la pensia privată ar trebui să crească pentru că în viitor, pensia să fie jumătate din ultimul salariu al angajatului.

Dragoş Anastasiu, preşedinte Coaliţia pentru Modernizarea României: ”Nu trebuie atacat, ba dimpotrivă trebuie consolidat şi creşterea procentului actual la cel prevăzut de lege de 6% este obligatorie."

Declaraţia vine în contextul în care Liviu Dragnea tocmai a anunţat că analizează posibilitatea ca Pilonul II să devină opţional.

Fondurile private de pensii investesc banii în acţiuni şi instrumente sigure. Cele mai mari sume finanţează bugetul, altele sunt în companii de stat şi private listate la Bursă, firme care sunt afectate acum de planurile Guvernului.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, recunoște că statul a fost afectat de acest scandal, şi că plătim dobânzi mai mari pentru împrumuturi. Însă Teodorovici susţine că nu anunţul ministerului care vorbea despre pilonul 2 ar fi îngrijorat oamenii, ci faptul că politicienii din opoziţie au reacţionat la situaţia creată.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor: "Astfel de mesaje crează foarte mare temere în piaţă pe diferite zone. Chiar de costurile pe care le plătim la împrumuturile pe care le facem în piață şi sunt efecte negative pentru că avem parte de mesaje tot mai habarniste."

Preşedintele Iohannis a cerut din nou Guvernului să lămurească problema Pilonului II.

Klaus Iohannis: "Încă, după atâtea zile, tot nu a venit nimeni să de explice ce se doreşte acolo."

Declaraţiile despre pilonul II vin după ce Ungaria şi Polonia au naţionalizat în anii trecuţi fonduri din acest pilon.

În Ungaria, totul s-a întâmplat în 2011. Premierul Orban a negat că ar dori o naţionalizare şi le-a spus maghiarilor ca Pilonul II va fi opţional. Le-a mai spus şi că cine rămâne la Pilonul II face "ceva foarte periculos" care o să le afecteze pensia", comparând contribuţia la pensia privată cu un joc de ruletă. 96% şi-au mutat banii la stat, restul au fost naţionalizaţi. Ungaria a fost retrogradată în categoria "junk - gunoi" de agenţiile de rating.

Polonia a avut altă strategie. Acum trei ani a naţionalizat titlurile de stat cumpărate de fondurile de pensii. Apoi a înfințat un fond condus de un om numit de Guvern, care a preluat un sfert din banii rămaşi la pensia privată. Dacă oamenii îşi transferau banii la fond, primeau bonusuri. Iar angajatorii au căpătat o taxă în plus, fiind obligaţi să contribuie în solidar cu angajaţii lor, câte 2% pentru fiecare salariat.

Până acum, planurile aparente ale guvernului de la Bucureşti împrumută idei din ambele exemple.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
61869203
Mesaj dur al șefului Ford pentru Guvern. Când încep recrutările pentru cele 1.500 de joburi de la Craiova

Ford a anunțat investiții majore la fabrica sa din România.

61920177
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 2,79%, cea mai ridicată valoare din ultimii 3 ani și jumătate

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,79%, cel mai mare nivel din octombrie 2014 până în prezent, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).

61898089
Eugen Teodorovici a anunțat schimbări majore în domeniul achizițiilor publice

Eugen Teodorovici anunță că Guvernul pregătește schimbarea modului în care se fac achizițiile publice, blocate din cauza contestațiilor și a termenelor foarte lungi.

Recomandări
Judecata instanta tribunal judecator id46109 inquam photos octav ganea
Justiția în programul de guvernare. Luca Niculescu vrea o colaborare „loială” cu Ministerul Public, CSM şi Instanţa supremă

Guvernul Luca Niculescu propune la capitolul "Justiţie" din programul de guvernare o colaborare "loială" cu Ministerul Public (parchete), Consiliul Superior al Magistraturii şi Instanţa supremă.

Vlcsnap 2026 10 16 07h50m04s941
Trump a blocat pe ascuns accesul Ucrainei la sateliții care ghidează dronele pentru a proteja Rusia. „Vor muri mai mulți”

Donald Trump a lansat un nou val de critici la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.