Eugen Teodorovici a anunțat schimbări majore în domeniul achizițiilor publice

Teodorovici
Pro TV

Eugen Teodorovici anunță că Guvernul pregătește schimbarea modului în care se fac achizițiile publice, blocate din cauza contestațiilor și a termenelor foarte lungi.

Curtea de Conturi va fi instituţia care va verifica modul în care a fost atribuit contractul de achiziţii publice, a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

"De ani de zile se discută despre foarte multe motive de blocaje, în ceea ce înseamnă achiziţiile publice în România. Avem întârzieri în evaluarea şi desemnarea câştigătorilor în procedurile de licitaţii publice. Există un număr foarte mare de contestaţii, de foarte multe ori nejustificate. Din păcate, există şi o inconsistenţă în ceea ce înseamnă decizii la nivelul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Am reglementat în mod nejustificat subpragurile pe care directivele le impuneau luând practica nejustificată şi din alte sectoare. Există, din păcate, şi opinii diferite din partea structurilor statului implicate în acest proces de achiziţii publice. Alocarea financiară s-a făcut în mod neunitar, Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a prezentat de foarte, foarte multe ori sincope şi blocaje. Ne-am asumat de foarte multe ori ca ţară termene nerealiste pentru multe dintre măsurile pe care aveam de gând să le implementăm. Nu în ultimul rând, sunt foarte multe diferenţe pe produse, pe activităţi, ceea ce arată practic o concluzie a ceea ce s-a întâmplat până în prezent", a spus Teodorovici.

Potrivit ministrului Finanţelor, în şedinţele de Guvern din 24 mai, respectiv de săptămâna viitoare, vor fi adoptate două Ordonanţe de Urgenţă şi normele de aplicare prin care se aduc modificări la Legea achiziţiilor publice.

"În primul rând, o discuţie de foarte mult timp vizavi de ceea ce face fiecare structură a statului. Ştim foarte bine, Curtea de Conturi şi ANAP-ul, adică Agenţia Naţională de Achiziţii Publice de multe ori de suprapuneau faţă de anumite atribuţii, referitoare la controlul procedurilor de achiziţii publice. Vom decide mâine în şedinţa de Guvern, prin Ordonanţă de Urgenţă, că doar Curtea de Conturi va fi cea care verifică, desigur după atribuirea unui contract, modul în care acesta a fost atribuit. Oricum, Curtea de Conturi verifică modul în care cheltuielile publice sunt efectuate, şi e normal şi logic ca la acel moment să facă şi verificarea modului în care un contract a fost atribuit. Sunt convins că la nivelul Curţii de Conturi noua echipă de conducere va accentua un aspect foarte important, şi anume partea de profesionalizare a personalului Curţii de Conturi", a spus oficialul.

Citește și
Eugen Orlando Teodorovici
Teodorovici, despre Pilonul II de pensii: La finalul lunii iunie va fi prezentat un proiect nou

De asemenea, ministrul Finanţelor a precizat că o altă modificare face referire la faptul că în cazul unei lucrări nu se va relua procedura de achiziţie pentru partea din contract contestată.

"De foarte multe ori se întâmpla ca în cazul unui contract de lucrări să se reia procedura de achiziţie publică pentru acea parte foarte mică necesară finalizării unui contract. Prin modificarea de mâine acest lucru se elimină. Nu trebuie reluată şi se spune foarte clar modul în care acel contract se extinde pentru a include şi noua activitate. Avem situaţii în care din motive neimputabile, situaţii de urgenţă, de forţă majoră (inundaţii şi nu numai) este nevoie să se intervină imediat. Atunci putem să dăm un ordin de începere a acelor lucrări pentru a opri poate o calamitate, repararea unui drum de care depinde viaţa unor oameni în acea zonă, iar în paralel să se desfăşoare procedura de atribuire a acelui contract. Este o abordare posibilă şi permisă de prevederile europene, aşa că decizia de mâine din Ordonanţa de Urgenţă va menţiona şi acest lucru în mod foarte clar. De asemenea, era o practică foarte nocivă de a comunica la fiecare etapă din procedura de achiziţie publică rezultatele acelei etape. Asta făcea ca de fiecare dată firmele interesate doar de a contesta această întârziere să facă aceste contestaţii. Pentru a elimina această situaţie care ducea la foarte multe luni şi ani de întârziere, se comunică rezultatul atribuirii contractului la finalul acestuia", a susţinut Eugen Teodorovici.

O altă propunere de modificare anunţată de către Teodorovici este aceea de a reglementa mult mai clar modul în care se face studiul de fezabilitate pentru partenerii privaţi, pentru concesiuni, precum şi la eliminarea notificării prealabile.

"O altă propunere de modificare este aceea de a reglementa mult mai clar modul în care se face studiul de fezabilitate pentru partenerii privaţi, pentru concesiuni. O altă propunere de simplificare este de a elimina notificarea prealabilă. Este o solicitare venită din partea multor autorităţi contractante. Cadrul legislativ actual a dus la foarte multe contestaţii. De asemenea, deciziile Consiliului Naţional de Achiziţii Publice vor fi doar legate de ceea ce înseamnă companie care depune o contestaţie şi strict la ceea ce înseamnă oferta acesteia. Deci, nu mai poate orice companie să conteste pe tot felul de alte subiecte decât cele legate strict de procesul de achiziţie publică", a afirmat ministrul.

În ceea ce priveşte contestatarii de proiecte, aceştia vor fi nevoiţi să depună o garanţie în momentul în care se hotărăsc să conteste un contract.

"Avem o practică care a dus la blocarea unor investiţii importante în România, aceea de a contesta pentru orice motiv, fie de a negocia ulterior cu acele companii care au câştigat pentru a renunţa la contestaţii, fie din dorinţa efectivă de a bloca progresul acestei ţări. În acest sens, am introdus câteva prevederi care vor face trimitere la o cauţiune pe care cei car vor să conteste trebuie să o depună atunci când contestă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Cauţiunea este de 2% din valoarea estimată a contractului, dar cuprinsă în intervalul de 35.000 de lei până la 880.000 de lei. De asemenea, la instanţă atunci când se depune o contestaţie, va fi un procent de 2% până la valoarea estimată a contractului de 100 de milioane de lei şi de 1% pentru contractele de peste un miliard de lei. Este un aspect pe care l-am discutat şi cu colegii noştri de la Comisia Europeană şi care au agreat într-un final acest lucru", a subliniat Teodorovici.

În acelaşi timp, ministrul Finanţelor a anunţat o simplificare a procedurilor, în sensul reducerii numărului de etape de evaluare a unui proiect de la 15, în medie, la patru.

"O altă propunere este aceea de a simplifica procedurile şi acestea se vor regăsi şi normele metodologice din Hotărârea de Guvern care va fi adoptată săptămâna viitoare. Aici avem o propunere de a se reduce numărul de etape de evaluare. Aveam, în medie, cam 15 etape de evaluare la care, de fiecare dată, reprezentanţii ANAP erau prezenţi sau ar fi trebuit să fie prezenţi. Astfel, de la 15 etape ca medie am redus la patru etape, iar reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice nu vor mai participa la aceste proceduri. ANAP va fi cea care va superviza în special modul de utilizare al banilor publici prin achiziţii publice, altele decât cele care vin de a Uniunea Europeană. De asemenea, s-a eliminat strategia numărului de achiziţii publice pentru autorităţile care au un buget de investiţii sub 125 de milioane de lei. Comisia Europeană are un sistem propriu de achiziţie directă pe care îl adoptăm şi noi săptămâna viitoare în şedinţa de Guvern, prin Hotărârea de Guvern care va aproba normele de aplicare la Ordonanţa de Urgenţă de mâine. Practic, buna practică europeană va fi regăsită şi în România în cazul acestor achiziţii directe", a menţionat Eugen Teodorovici.

Nu în ultimul rând, oficialul a spus că, pe viitor, "se va evita dubla informaţie între fişa de date şi anunţul de participare, pentru că acestea conţin astăzi în proporţie de 80% aceleaşi informaţii". În plus, se vor aduce clarificări cu privire la situaţiile specifice în care diferite structuri de control veneau şi spuneau că achiziţiile publice au fost divizate în mod artificial şi se va clarifica ce înseamnă utilizarea acelui criteriu tehnico-economic. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Citește și...
Teodorovici, atac la adresa președintelui: ”Până nu primesc un răspuns de la el nu discutăm nimic”
Teodorovici, atac la adresa președintelui: ”Până nu primesc un răspuns de la el nu discutăm nimic”

Eugen Teodorovici, ministrul de Finanțe, a lansat, miercuri seară, un atac la adresa președintelui Klaus Iohannis. L-a somat pe șeful statului să respecte Constituția și să explice ce se întâmplă în Justiție.

Teodorovici, despre Pilonul II de pensii: La finalul lunii iunie va fi prezentat un proiect nou
Teodorovici, despre Pilonul II de pensii: La finalul lunii iunie va fi prezentat un proiect nou

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a subliniat miercuri că nu va fi suspendată contribuţia la pilonul II de pensii, dar şi că în urma unei discuţii cu factorii implicaţi, la finalul lunii iunie - începutul lunii iulie, va fi prezentat un proiect nou în domeniu.

Recomandări
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene

Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.

România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE
România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE

Comisia Europeană a inclus România pe lista statelor cu dezechilibre economice grave, care amenință stabilitatea Uniunii Europene.

Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”
Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”

Preluarea Genoa CFC, cel mai vechi club de fotbal din Italia, de către omul de afaceri român Dan Șucu, ține prima pagină La Gazzetta dello Sport, una dintre cele mai importante publicații sportive din lume. Șucu este numit ”Donald Trump de România”.