40% dintre angajații români spun că 2023 va fi un an bun profesional. Cine sunt cei care vor avea parte de măriri salariale

×
Publicitate

În țară vor fi creșteri salariale doar pentru cei care fac performanță la locul de muncă, spun specialiștii în resurse umane.  

Într-un context economic dificil, patronii sunt mai atenți cu banii și vor să își răsplătească angajații cu vechime.

În același timp, deși economia are nevoie de forță de muncă, numeroși tineri de până în 24 de ani nu s-au hotărât ce carieră să urmeze. Astfel, șomajul în rândul lor este cel mai ridicat: peste 20%.

Într-o companie de publicitate creșterile salariale din noul an au fost acordate doar angajaților care au avut rezultate foarte bune.

Managerii au avut întâlniri cu fiecare salariat și le-au oferit noi pachete de beneficii. Au prioritate cei care lucrează de ani buni în companie.

Ana Velea, manager operațiuni în cadrul unei companii de publicitate: „Atunci când discutăm măriri salariale sunt mai mulți indicatori de care ținem cont. În primul rând indicatorii de performanță, dar și indicatorii de loialitate, adică vechimea angajatului la locul de muncă este foarte important să premiem oamenii care rămân loiali și constanți business-ului tău”.

Trendul în anul acesta este o salarizare cât mai diferențiată în funcție de diferiți indicatori de perfomanță.

Leonard Rizoiu, specialist resurse umane: „Deși anul 2022 a fost unul al recordurilor în recrutare, iar numărul contractelor de muncă a crescut cu aproximativ 100.000, în special în construcții și IT, anul acesta, companiile vor încetini ritmul de angajare. În plus, creșterea salariului minim de la 1 ianuarie la 3.000 de lei brut a afectat bugetul, în special în rândul firmelor mici”.

Ana Vișan, marketing manager la o platformă de recrutare: „Este foarte posibil ca o companie mică să nu își mai permită să angajeze în perioada următoare. Va fi o presiune asupra angajaților actuali care o să preia mai multe taskuri, acolo unde se poate și este cazul”.

Deficitul de specialiști rămâne o problemă

Pentru cei care își caută un loc de muncă, domeniile cu cele mai multe oferte de angajare sunt vânzările, IT/Telecom, Inginerie, Financiar/Contabilitate și sectoarele de producție și logistică. Deficitul de specialiști rămâne însă o problemă mai ales când vine vorba de personal cu experiență și calificat.

În noul context economic, angajații merg la interviuri, își depun CV-ul de angajare, însă acceptă cu greu un nou loc de muncă.

Marius Marin, angajat: „Contează să te simți bine, să te simți confortabil, să ai stabilitatea asta ținând cont de contextul economic pe care îl trăim”.

Potrivit unui studiu recent, 40% dintre angajații români sunt optimiști și spun că anul 2023 va fi unul bun din punct de vedere profesional.

Doar 27% cred că va fi mai dificil, iar 16% susțin că nu vor exista schimbări, comparativ cu anul trecut.

Totuși, anul acesta mare parte dintre salariații români vor fi mai atenți cu banii, își vor lua mai mult timp liber și vor fi precauți cu starea lor de sănătate.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62315893
România continuă să se dezvolte inegal. Care sunt cele mai sărace și cele mai bogate regiuni din țară

România continuă să se dezvolte inegal, iar diferențele dintre regiunile țării mai mult se adâncesc în loc să fie eliminate.  

62315875
Banii trimiși în țară de românii din străinătate au fost tot mai mulți în 2022. Țara din care vin cele mai mari sume

Banii trimiși în țară de românii din străinătate au fost tot mai mulți în 2022: peste cinci miliarde de euro, în zece luni.    

62281648
Analiză Reuters: România ajunge din urmă ţările vecine mai bogate, ajutată de fondurile europene

Economia României ar urma să depăşească în acest an economiile statelor vecine, ajutată de fondurile europene, o monedă stabilă şi de investiţiile străine, stimulate în parte şi de relocarea activităţilor din Rusia şi Ucraina.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.