FEMEIA CA O PRADĂ! Povestea scriitoarei Petronela Rotar, abuzată de tată și violată la 16 ani


Ultimul update: Luni 16 Septembrie 2019 17:42
Data publicarii: Luni 16 Septembrie 2019 17:07
Categorie: Femeia ca o pradă

Continuăm campania FEMEIA CA O PRADĂ cu povestea scriitoarei Petronela Rotar. Mărturiseşte că încă din copilărie a fost victima abuzurilor din partea tatălui. În adolescenţă a fost victima unui viol.

Şi pentru că atât familia cât şi societatea consideră tabu aceste tragedii, la fel ca multe alte victime - şi Petronela a tăcut. Iar tăcerea i-a înnegurat şi mai tare viaţa. A început să vorbească prin cărţile pe care le-a scris şi să schimbe, astfel, în bine, şi vieţile altor femei.

Petronela Rotar se numără printre cei mai de succes scriitori români ai momentului. Cartea sa, "Orbi", una dintre cele şase publicate până în prezent, a fost bestseller în 2017. Iar de atunci o regăsim mai mereu în topurile celor mai vândute romane din țară.

Peste 1 milion de români o urmăresc online. Petronela mărturiseşte însă că i-a luat ceva să se obişnuiască cu această idee. Că ea...este scriitoare. S-a temut, de fapt, de reacţia celor care o vor citi. Aborda un subiect incomod : abuzul.

Petronela: „Când am scris cartea asta m-am gândit la funcţia ei de oglindă. Citeşti o poveste care pare că nu are nicio legătură cu tine însă îţi dai seama dacă treci printr-o astfel de situaţie că este exact despre tine şi nu poţi să te mai dai la o parte nu poţi să mai închizi ochii şiş a spui "mie nu mi s-a întâmplat aşa ceva".

Petronelei i s-au întâmplat multe. În copilărie, a fost abuzată fizic şi psihologic de tatăl său.

Petronela: „Am trăit cu un tată care era tot timpul fustrat, obosit, nervos şi care se descărca pe copii, în speţă pe mine. Tata nu o bătea pe mama şi nici pe sora mea. Eu eram paratrăsnetul la mine se descarcă tot ce i se întâmpla lui tata și aveam toate rănile copilului mai mare, oricum le aveam, la care s-au adăugat povestea asta cu abuzul fizic, cu loviturile, cu teroarea în care am crescut.

Felul în care mă simţeam când intră tata în casă, cum mi se strângea stomacul şi începea să mă roadă lucru care a dus mai târziu la o gastrită pe care am tratat-o foarte mulţi ani, teroarea pe care o simţeam în momentul în care ne aşezam la masă şi tata se uita la mine şi avea obsesia asta că nu mănânc frumos şi modul lui de a face educaţie era să îmi pună o oglindă în faţă să văd cât de urât mănânc, erau loviturile peste cap cu capul dat de frigider pentru că locul meu era între frigider şi masă şi de cealaltă parte era mama, care nu mă apăra.

Mă simţeam foarte singură şi foarte neiubită, aşa am crescut toată copilăria şi toată adolescența. Am dezvoltat ceea ce dezvoltă toate victimele violenţei, o toleranță extrem de ridicată la abuz. Faptul că nu puteam recunoaşte abuzul drept abuz, pentru că îmi era ceva foarte familiar. Trăind în suferinţă, orice lucru absolut banal pe care îl făceam se putea transforma într-o ceartă foarte violentă, ori bătaie, au făcut ca creierul meu să se obişnuiască şi psihicul cu modelul ăsta de a trăi pe care nu numai că l-am putut tolera mult mai uşor decât cineva care a trăit în medii mult mai sănătoase, dar l-am şi căutat.

De fapt, mecanismul pervers al creierului asta este că noi nu căutam cum credem noi fericirea în viaţă, ci căutam să recreem familiarul, iar dacă familiarul tău este unul de abuz, te vei duce spre ceea ce ştii şi cunoşti şi mediul în care ştii cel mai bine să te descurci. Pare şocant.”

În paranteză fie spus, detaşarea, atenţia la detaliu atunci când descrie o stare, le-a atins după mulţi ani de terapie. Timp în care a identificat mecanismul terorii. Iar acum vrea să le vorbească şi altora despre el. În special femeilor care rămân într-o relaţie toxică "de dragul copiilor".

Petronela: „Folosesc copiii că justificare pentru lipsa lor de curaj să facă ceva. Stau împotriva copiilor, ăsta este adevărul. Un copil crescut într-un astfel de mediu va fi 100% un adult disfuncțional. Iar un adult disfuncțional are nevoie de foarte multă muncă să devină un adult mai sănătos şi mai funcţional de terapie, de timp şi bani investiţi şi de multă durere. E suficient să nu vadă copilul un model de iubire între cei doi, un model funcţional cu adevărat, sănătos ca el, după aceea să recreeze inconştient în viaţa lui de adult acelaşi lucru.”

Ne întoarcem un pic în timp, pentru a afla un alt episod care i-a marcat întreaga existenţă - adolescența.

Petronela: „Aveam nevoie să aparţin şi eu găştilor de prieteni, aveam nevoie să merg şi eu poate la un chef să fac nişte lucruri pe care le făceau colegii mei şi nu aveam voie şi atunci minţeam foarte mult acasă şi asta a fost poate unul dintre motivele care au condus la faptul că am trecut printr-un viol înainte să împlinesc 17 ani. Am fost probabil o victimă mul mai uşoară decât cineva care ar fi trăit probabil normal adolescența, nu în felul în care am trăit-o eu.

Am vorbit prima oară despre asta în urmă cu câţiva ani a fost, nu am putut să mă duc acasă şi să spun ce mi s-a întâmplat pentru că nu aveam de nicăieri niciun fel de înţelegere în lucruri mult mai mici, darămite în ceva ce mi se părea şi era atât de grav şi am trăit cu trauma asta şi cu durerea asta ascunsă 20 de ani. Până când am putut să vorbesc, abia după ce mi-am rezolvat asta în terapiem am putut să vorbesc despre ea publicm pentru că mi se pare că suntem foarte multe femei care am trecut printr-un viol în adolescenţă şi nu am putut vorbi despre el pentru că nu a avut cine să ne asculte şi pentru că era o stigmă foarte gravă pe vremea când era meu adolescent să fi violate. Să fii violată însemna să fii curvă practic în accepţiunea populară. Puţinele cazuri care răzbăteau la suprafaţă, fetele alea trebuiau să se ascundă şi să nu mai iasă niciodată în lume. Atât de distorsionat erau privite victimele de orice fel.”

Andreea Braga, centrul Filia: „În România una din patru femei a fost agresată fizic sau sexual de partener sau de fostul partener, deci e o problemă destul de extinsă. Agresorii din punctul meu de vedere sunt peste tot sunt şi în mediul rural sunt şi în poliţie şi în politică sunt şi în rândul medicilor şi în rândul profesorilor sunt în rândul tuturor, în societatea civilă peste tot cred că sunt inclusiv în poziţiile în care ar trebui să decidă ceva pentru drepturile femeilor. Asta este realitatea.”

O realitate despre care prea puţini vorbesc. Victimele, femeile, sunt blamate, iar violenţa domestică este trecută sub semnul normalităţii, al firescului.

Petronela: „Venim din cultura lui "eu te-am făcut eu te omor, bătaia e ruptă din Rai , dacă te bate înseamnă că te iubeşte, dacă nu-i gelos înseamnă că nu te iubeşte.”

La doar 18 ani, Petronela s-a îndrăgostit şi a plecat de acasă. Nu avea de gând să se mai întoarcă. A rămas însărcinată, însă povestea noii familii a fost curmată brusc.

Petronela: „El a murit cu trei săptămâni înainte să ne căsătorim. O bună bucată de vreme nu am mai simţit nimic doar că mă sufoc. A fost de departe cea mai grea perioadă din viaţa mea. Oamenii care vin cu background-uri atât de complicate de suferinţă ca mine se descurcă.”

După 3 ani, a cunoscut un alt bărbat şi a mai adus pe lume o fetiţă. Nici acest mariaj nu a ținut.

Petronela: „În 2007, am divorţat şi după aceea mi-am crescut fetele în cea mai mare parte singură. Am mai avut o căsnicie foarte scurtă de câteva luni, o relaţie în care m-am confrunat într-un mod absolut şocant pentru mine cu alcoolism altfel foarte bine camuflat, cu gelozie extremă, cu ceea ce numim stalking, hărţuială.”

Educaţia a ajutat-o să ia una dintre cele mai bune decizii pe care cineva, în situaţia ei, le-ar fi putut lua. Să meargă la terapie, la psiholog. Au fost mai bine de 1.000 de ore de lucru individual sau în grup, de workshop-uri intensive. Lumina pe care a descoperit-o a făcut-o să vrea mai mult. S-a hotărât să se specializeze în acest domeniu - e studentă, în prezent, la Psihologie şi e psihoterapeut în formare - iar tot ce a învăţat a aşternut şi în paginile pe care le-a scris.

Petronela: „Foarte multe profesoare, foarte multe corporatiste, femei din top management, am câteva avocate cu care am vorbit care iată apărau poate victime, dar ele acasă erau la rândul lor victime şi nu reuşeau să facă ceva.”

Femei care nu apar în statisticile oficiale decât în împrejurări dramatice. Când viaţa lor atârna de un fir de păr sau mai rău. Victime care păstrează tăcerea de ruşine. Cifrele vorbesc doar despre abuzuri grave, cazuri în care a fost nevoie de intervenţia poliţiei. Ne uităm, spre exemplu, la primele luni ale lui 2019. Au fost raportate aproape 17.000 de cazuri de violenţa domestică la nivel naţional - 9.000 la oraş, 8 n mediul rural. În această perioadă, Poliţia a emis peste 3.000 de ordine de protecţie. Niște hârtii, adică. Și cam atât.

FEMEIA CA O PRADĂ! Experienţa trăită de Alexandra Stan când a sunat la 112 pentru a cere ajutor
FEMEIA CA O PRADĂ! Povestea cântăreței care a fost împușcată în cap de propriul soț
VIDEO PROTVPLUS.RO