Un sofer neamt a blocat circulatia trenurilor pe Valea Prahovei!

×
Publicitate

Blocaj total pe Valea Prahovei, dar nu pe drum, ci pe calea ferata! Trenurile au intepenit ca la un semn si au avut intarzieri considerabile, dupa ce un sofer neamt a rupt un stalp intre Ploiesti si Sinaia.


Masina, in care se aflau patru persoane, s-a oprit in cele din urma pe terasament. Pasagerii au avut noroc. In clipa respectiva nu venea nicio locomotiva.

Una dintre variantele luate in calcul de anchetatori este ca soferul, un neamt, a adormit in momentul in care a intrat intr-o curba.

Astfel, masina s-a izbit de un stalp de pe calea ferata, ce merge in paralel cu soseaua. Pilonul a cazut ca o scobitoare, iar vehiculul a trecut peste sine inca 20 de metri. Nu se stie daca a zburat ori s-a rostogolit.

Echipele de la descarcerare au ajuns de urgenta. Din fericire, din cei patru pasageri, trei barbati din Germania si o romanca, numai doi au fost dusi la spitalul din Ploiesti. In timp ce ei primeau ingrijiri medicale, traficul feroviar s-a blocat.

Niciun tren nu a trecut prin aceasta zona trei ore. Unii dintre pasageri au coborat si au plecat cu microbuze.

Stalpul a fost ridicat de pe calea ferata, insa duminica seara, circulatia trenurilor nu revenise la normal, din cauza intarzierilor.

Printre calatorii care au avut cel mai mult de suferit au fost si pasagerii Rapidului 347 Viena Bucuresti, dar si ai unui personal, plus un intercity. Garniturile au fost preluate de locomitive diesel.

Soferul neamt va fi cercetat penal pentru vatamare corporala din culpa.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
60342665
A murit si soferul microbuzului de la Scanteia
De trei zile medicii din Iasi se chinuie sa ii tina in viata pe cei trei supravietuitori ai accidentului de vineri. Dar soferul microbuzului care a provocat tragedia, un tanar de 26 de ani, a murit luni dimineata.
60151047
Motocicleta in flacari la raliul hard enduro, de la Sibiu! Vezi VIDEO!
Spectatorii au privit surprinsi cum motocicleta unui concurent din Grecia este cuprinsa de flacari. Din fericire, tanarul de 28 de ani a scapat nevatamat.
60341883
Afacere cu bani falsi, la Craiova!
Politistii au reusit sa anihileze o retea de falsificatori de bani, care planuia sa puna in circulatie 6300 de dolari, contrafacuti.