Moarte misterioasă în Curtea Domnească din Târgovişte!

60139603

O femeie de 32 de ani, mamă a doi copii, a căzut de pe Turnul Chindiei, înalt de aproape 30 de metri. Anchetatorii nu au stabilit încă dacă a vrut să-şi pună capăt zilelor sau ar fi leşinat din cauza căldurii sufocante.

Martorii spun că ar fi văzut-o făcând poze cu telefonul, cu câteva clipe înainte, amănunt care ar putea exclude prima dintre variante.

Medicii au ajuns destul de repede în fosta Curte Domnească. Le-a luat cel mult trei minute. Femeia, însă, nu mai respira. Căzuse de la aproape 30 de metri înălţime.

Poliţiştii iau în calcul două variante. Prima ar fi sinuciderea. Susţinută de faptul că femeia umbla de una singură, dar şi de informaţia c venise de la muncă din Spania fără să-şi anunţe familia. Faptul că a fost văzută fotografiind locul ar putea demonta însă ipoteza.

Femeia era căsătorită şi avea doi copii. Trupul tinerei a fost dus la morga din Târgovişte. Legiştii vor stabili dacă s-a sinucis, sau dacă cele 36 de grade Celsius au doborât-o.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
60139568
Spectacol MISA la Costineşti. Yoghinii au format din nou spirala!
Peste 2.000 de oameni au format cea de-a doua spirală. Şi-au ales locul cu grijă, după zodie şi după sex şi au meditat, intrând în comuniune spirituală cu guru Gregorian Bivolaru.
60139573
Foc şi panică într-o tabără de copii din Timiş!
Flăcări de cinci metri au cuprins cu repeziciune mai multe căsuţe din complexul de la Chevereşu Mare. Focul de la o mirişte incediată s-a extins până la gardul taberei, unde se aflau mai multe căsuţe de lemn.
60139580
Accidente grave pe şoselele din ţară
Imprudenţă aproape fatală pe o şosea din judeţul Arad. Două persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau a fost izbită puternic de un autoturism care venea din sensul opus.