Fostul director al IML: In '89 nu am vazut cadavrele sotilor Ceausescu

60435568

Vladimir Belis, fostul director al Institutului de Medicina Legala, a declarat pentru Mediafax ca a semnat certificatele de deces ale sotilor Ceausescu, dupa cinci zile de la executie, fara sa fi vazut cadavrele.

"Am fost chemat de generalul Victor Athanasie Stanculescu si pus sa semnez certificatele de deces ale lui Nicolae si Elena Ceausescu. Nu i-am vazut pe cei doi. Potrivit legii de atunci, la orice executie trebuia sa asiste un legist. Eu nu am fost chemat", a spus profesorul Vladimir Belis.

El a mai adaugat ca, in schimb, documentele care atestau decesul sotilor Ceausescu erau semnate de doi medici militari. "Cele doua procese verbale prin care era constatat decesul sotilor Ceausescu erau semnate de doi medici militari. Pe aceste documente am semnat si eu, cauza decesului fiind moarte prin impuscare, hemoragie interna si externa", a adaugat fostul director al Institutului National de Medicina Legala.

Ramasitele pamantesti ale sotilor Nicolae si Elena Ceausescu au fost deshumate pentru a fi luate cateva probe pentru testare ADN. Operatiunea s-a facut la cererea singurului fiu al acestora, care se mai afla in viata, Valentin Ceausescu.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
60145521
Sotii Ceausescu, dezgropati. Testele legistilor ar putea dura saptamani
UPDATE: Un moment istoric a avut loc in cimitirul Ghencea din Bucuresti. Dictatorul Nicolae Ceausescu si sotia sa, Elena, au fost dezgropati la cererea fiului lor Valentin, dar si a ginerelui, sotul Zoiei.
60187075
Macinata de depresie, si-a pus capat zilelor
Impinsa de ganduri intunecate, o femeie de 63 de ani din Capitala si-a pus aseara capat zilelor. Suferea de depresie si incercase de cateva ori sa paraseasca aceasta lume in care nu mai voia sa traiasca.
60433952
Adevarat potop in Mures de Sfantul Ilie
O ploaie torentiala a umflat cat ai clipi paraul care strabate comuna Chiheru de Sus. Torentul a iesit din matca, a rupt un podet, a daramat garduri si a inundat cateva gospodarii.