Ceaiurile romanesti, pe cale de disparitie. Acum bem din Orient si Anglia
Nepasarea costa! Pentru ca am lasat in paragina zeci de mii de hectare de plante medicinale, de doi ani incoace dam peste 10 milioane de euro pe ceaiuri, aduse din Europa si din Orient.
Obosite si prafuite, multe dintre cutiile cu infuzie de lavanda, galbenele, rostopasca si tei stau stinghere intr-un colt de hipermarket. Romanii trec nepasatori pe langa ele si cumpara ceai din Asia sau Anglia.
Chinezii povestesc oricui si oricand ca la ei in nord, de sute de ani iasomia creste incet si capata aroma la 1.500 de metri altitudine. Noi inca nu putem sa ne dezmeticim. Am uitat de traditie, iar plantele autohtone pierd in fata cutiilor frumoase din Polonia, care au in pliculete 10 % capsuni si 90 % flori de hibiscus, acid citric sau alte arome.
Poate si pentru ca pe solul de Baragan, care contine 150 de microelemente, cresc ierburi de leac, in loc de lavanda, menta sau salvie.
Putini au inteles ca daca rostopasca este culeasa dupa ce a inflorit, principiile active se reduc si pot aparea substante toxice.
Cel mai vechi brand, Plafar, a inceput sa ambaleze matasea de porumb si salvia in haine noi. Asa au aparut ceaiul antitabac cu iarba de pedicuta sau "Eternul masculin" cu rozmarin.
Numai ca, in vreme ce in Orient, producatorii fac amestecuri de radacini, seminte, fructe si scoarta, cele doua fabrici Plafar produc in proportie de 70 % infuzii medicinale.
Afacerea ceaiului nu inseamna doar tehnologii scumpe de uscare. Pana sa se deshidrateze si sa se inmoaie ca niste manusi de piele, frunzele si florile ar trebui culese cu migala. Si nu batute cu furca, cum fac culegatorii care au mai ramas la statiunea Fundulea.
Fara un control atent al temperaturii si umiditatii, pe ceai se dezvolta fungi, care contamineaza frunzele cu substante toxice, iar remediul se transforma in otrava.
