Simulare Evaluare Națională 2024 la Limba Română. Ce pică la prima probă de simulare a elevilor de a VIII-a

62197536
Shutterstock

Elevii claselor a VIII-a susțin, luni dimineață, simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024. Prima probă, potrivit calendarului oficial, este la Limba Română.

Noutatea de anul acesta constă în faptul că de această dată colțul lucrării nu se închide și nu se lipește.

Conform calendarului oficial, simularea Evaluării Naționale 2024 se desfășoară în zilele de 5, 6 și 7 februarie, iar prima probă, cea la Limba și literatura română, va avea loc pe 5 februarie. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, iar probele încep la ora 9:00. O noutate interesantă este faptul că, în acest an, colțul lucrării nu se închide și nu se lipește, conform procedurii oficiale.

Timpul disponibil pentru corectarea subiectelor este de două ore. Elevii vor primi subiectele sub formă de broșură și la finalul probei vor preda pe lângă foile cu rezolvarea, și broșura cu subiecte.

Noutățile de la Simularea Evaluării Naționale 2024

Un alt aspect semnificativ în acest an este trecerea la evaluarea digitalizată. Lucrările elevilor vor fi scanate în clasă și ulterior corectate pe o platformă digitală. Acest proces aduce cu sine multiple avantaje, inclusiv eliminarea riscului de pierdere a lucrărilor și eficientizarea corectării. Profesorii asistenți vor verifica fiecare lucrare înainte de a fi scanată și vor asigura că toate paginile sunt întregi și lizibile.

De asemenea, va fi diferit și modul în care vor fi corectate lucrările. Conform ghidului Ministerului Educației, citat de edupedu.ro, fiecare profesor corector va avea în responsabilitate evaluarea a aproximativ 50 de lucrări. Acești profesori vor proveni din alt județ decât cel de origine al candidaților, asigurând astfel obiectivitatea în evaluare. De asemenea, fiecare lucrare va fi evaluată de către doi profesori corectori, aceștia fiind selecționați din Corpul de profesori evaluatori, cu prioritate pentru cei care au urmat Programul de formare continuă.

Rezultatele simulării vor fi anonimizate, utilizând coduri individuale înlocuind numele și prenumele candidaților. Rezultatele obținute vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții și consiliu profesoral, având ca scop adoptarea unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog

Ce trebuie pregătit pentru Simularea la Limba română – Evaluare Națională 2024

Pentru simularea din 5 februarie, elevii trebuie să pregătească toată programa la Limba și literatura română, excepție făcând:

Elemente de construcție a comunicării

- construcții impersonale; construcții incidente;

- realizări propoziționale ale unor funcții sintactice: completiva indirectă, completiva prepozițională, circumstanțiala de loc, de timp, de mod, cauzala, finala.

Elemente de interculturalitate

- despre limba și cultura țărilor din vecinătatea României; limba română în Europa; comunitatea lingvistică a vorbitorilor de limbă română de pretutindeni; contacte culturale.

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a

5 februarie 2024: Limba şi literatura română – probă scrisă

6 februarie 2024: Matematică – probă scrisă

7 februarie 2024: Limba şi literatura maternă – probă scrisă

23 februarie 2024: Comunicarea rezultatelor

Timpul de lucru este de 2 ore

Descarcă de mai jos modele de subiecte la Limba română

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
FOTO | Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Calendar Evaluare Națională 2024. Când se vor da probele la Limba română și Matematică

Ministerul Educației a publicat calendarul oficial al examenului de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a. Probele scrise încep pe 25 iunie 2024, iar primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie 2024.

Părinți revoltați după afișarea rezultatelor finale la Evaluare Națională 2023: "Cum se corectează în asemenea hal?"

Părinții copiilor de clasa a VIII-a, care au susținut examenul de Evaluare Națională 2023 anul acesta, sunt revoltați de diferențele mari dintre notele inițiale și cele de după contestație.

Admitere liceu 2023. Cum se face repartizarea pe licee, pas cu pas

În perioada 6-17 iulie elevii care au promovat examenul de Evaluare Națională 2022 trebuie să completeze fișa de admitere la liceu. Pe 19 iulie, elevii vor afla la ce liceu au fost repartizați.  

Recomandări
Ce îi recomandă lui Trump în privința României unul dintre cele mai influente think tank-uri din SUA. „Un partener serios”

România este unul dintre cei mai importanți aliați ai SUA de pe flancul estic al NATO, dar Washingtonul ar trebui să-i extindă rolul de furnizor de securitate în alianță, recomandă un think tank american influent.

Ce informații ar fi trimis din România în Rusia spionul Ivan Kutsenco. DIICOT: A desfășurat activități ostile României

Bărbatul din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene, a fost arestat marți seară pentru 30 de zile.

Noi reguli pentru achizițiile publice în UE. Cum pot firmele din România să participe mai ușor la licitații în străinătate

Uniunea Europeană pune pe masă noi reguli pentru achizițiile publice, o piață de 2.500 de miliarde de euro pe an, adică aproximativ 15% din PIB.