Românii au votat și în vacanța de la munte sau mare: "Neapărat vreau la vot!"

×
Publicitate

A fost o zi de vară autentică aşa că foarte mulţi romani au decis să-şi petreacă duminică în natură. Dar, chiar şi aşa nu au uitat de alegeri şi referendum şi au votat pe liste speciale.

La parcul de aventura din Braşov la ora 10.00, era deja plin. Unii trecuseră înainte şi pe la urne.

Turist: "Soţia a lucrat de noapte şi când a ajuns acasă ne-am dus direct la vot în primul rând, apoi am venit cu copilul aici."

Listele suplimentare din staţiunile turistice sunt deja lungi, anunţa reprezentanţii secţiilor.

Femeie: "În drum spre gara caut o secţie. Mi-am calculat timpul astfel încât să nu lipsesc de la vot. Neapărat vreau la vot!"

Alţii au pus pe primul loc relaxarea şi au decis să meargă mai spre seară la urne, în speranţa că nu va mai fi aglomerat. Peste zi s-au bucurat de 20 de grade Celsius, prima zi frumoasă, după multe cu ploaie.

Turişti: "Suntem din Piatra Neamţ, am venit să facem mişcare, la aer curat. Ne-am luat marja de timp și sigur ajungem la vot."

Turiştii au plătit 60 de lei pentru 3 ore de căţărare pe diverse trasee prin pădure. După sport, mulţi s-au aşezat la grătar, iar alţii la plajă.

Cele mai solicitate judeţe pentru listele speciale au fost Braşov, Constanța dar şi cele în care se afla marile centre universitare.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62049162
Partidele care se situează în apropierea pragului minim după alegeri. Marea surpriză produsă de ALDE
Primele rezultate ale exit-poll-urilor au venit cu emoţii pentru câteva partide.
62049150
Reacția unui președinte de secție prins cu sacii nesigilați: "Nu contează, nu asta e ideea"
Predarea buletinelor de vot s-a desfășurat, cel puțin în prima parte a nopții, fără probleme deosebite.
62049121
Rezultate alegeri europarlamentare. Familiile politice tradiţionale au pierdut teren
Rezultate alegeri europarlamentare în statele UE. De joi încoace, 400 de milioane de europeni cu drept de vot au fost aşteptaţi la urne în cele patru zile ale alegerilor europarlamentare. Este un scrutin pentru viitorul Uniunii Europene.