AFP: Olanda are un statut de apărat în faţa României, la EURO 2024

62425261

Considerată printre outsideri la EURO 2024, Olanda are un statut de respectat în optimile de finală de marţi seară, la Munchen, împotriva României, scrie AFP într-o scurtă cronică a meciului dintre cele două naţionale care va avea loc pe Allianz Arena.

 

Obişnuită să ajungă în "careul de aşi" al Europenelor între 1988 şi 2004, Olanda nu a mai ajuns în top 8 continental la ultimele turnee finale, suferind eliminări încă din faza grupelor în 2012, apoi în optimi în 2021 împotriva Cehiei, şi ratând chiar o prezenţă la turneul final în 2016.

"Trebuie să găsim marţi răspunsurile potrivite pentru că miza este mare. Ar putea fi chiar finalul pentru noi. Evident că nu este ceea ce ne dorim, dar s-ar putea întâmpla dacă nu jucăm mai bine faţă de cum am făcut-o până acum", a avertizat selecţionerul olandez Ronald Koeman.

Revenit pe banca tehnică a Olandei de la 1 ianuarie 2023, Koeman este sub presiune, chiar dacă contractul său ar trebui să dureze până la Cupa Mondială din 2026, peste doi ani, în America de Nord (Statele Unite, Canada, Mexic).

"Nu cred că este o întrebare bună pentru acest moment", a răspuns Koeman chestionat cu privire la posibilele consecinţe pentru viitorul său în cazul eliminării în optimile de finală ale EURO 2024.

El s-a declarat conştient de faptul că ceea ce a arătat până acum în grupă echipa sa este insuficient, respectiv o victorie chinuită cu Polonia (2-1), o remiză cu Franţa (0-0) şi o înfrângere în faţa Austriei (3-2). Olanda a ocupat locul trei în cea mai grea grupă de la EURO 2024, cu 4 puncte.

"Din fericire pentru olandezi, aceştia se confruntă cu cea mai slabă câştigătoare a unei grupe, România, care a încheiat această primă fază cu acelaşi număr de puncte, 4", menţionează AFP.

Românii trăiesc o "dulce euforie", care nu s-a mai încheiat de la victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei, în primul meci al naţionalei pregătite de Edward Iordănescu, de acum două săptămâni la Munchen, notează sursa citată.

Datorită acestei a doua victorii în 17 meciuri din faza finală a unui Campionat European, România, condusă de atacantul său Nicolae Stanciu, şi-a validat calificarea în faza eliminatorie, ca în anul 2000. La vremea respectivă, România a ajuns în sferturi de finală, eliminând Germania şi Anglia în grupă, dar se afla la amurgul unei generaţii de aur condusă de Gheorghe Hagi.

"Fotbalul românesc a avut o generaţie de aur cu rezultate grozave", a declarat antrenorul Edward Iordănescu după victoria (3-0) împotriva Ucrainei. "Dar actuala generaţie are suflet şi o inimă uriaşă. Este fără limite", a avertizat selecţionerul despre jucătorii săi.

Fiul lui Anghel Iordănescu, selecţioner al României din septembrie 1993 până în iulie 1998, Edward asigură legătura dintre cele două generaţii, la fel ca Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe Hagi. La 25 de ani, el joacă "cu mândrie" cu N.10, al tatălui său, pe tricou. "Este o presiune cu care m-am născut, aşa că m-am obişnuit", a explicat Ianis Hagi.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Ce spune astrologul Cristina Demetrescu despre meciul România - Olanda de la EURO 2024

Astrologul Cristina Demetrescu a vorbit despre meciul România - Olanda din optimile EURO 2024. 

Şoferul autocarului tricolor, gata să ducă România cât mai departe la EURO 2024: Sunt mândru de asta

Nicu Moldoveanu e obişnuit cu traseele dintre stadioanele germane; le-a învăţat din postura de şofer al clubului FC Köln. La EURO 2024, însă, a trăit mândria de a fi alături de echipa naţională a României, notează frf.ro.

"Tricolorii" au ajuns la Munchen, dar șoferul lor, care lucrează pentru un club de tradiție, vrea să-i ducă până la Berlin

Echipa naţională de fotbal a României a ajuns, luni dimineaţă, la Munchen, acolo unde va întâlni, marţi, cu Olanda, în optimile de finală ale EURO 2024. 

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.