EURO 2020. Principalele echipe favorite pentru câștigarea EURO. Pe cine mizează Răzvan Lucescu

×
Publicitate

Cu o echipă plină de vedete, Franța este marea favorită la titlul european. Naționala lui Mbappe și Grizmann ar putea fi a doua care reușește să câștige trofeul de două ori la rând, după Spania.

Anglia și Germania sunt celelalte mari favorite. Românii au ales cu cine vor ține în această vară.

Românii nu sunt la Euro. Vor privi competiţia transmisă în direct de ProTV cu mare interes! Şi-au ales favoritele şi au făcut pronosticuri pentru turneul final.

Ianis Hagi: ”Sunt curios ce va face Scoţia pentru că am şi colegi acolo, adversari care sunt de la Celtic şi din Campionatul Scoției. Sunt curios ce vor face ei pentru că au o generaţie destul de bună şi e pentru prima dată când au ajuns la un turneu final din ultimii 20 de ani”.

Răzvan Lucescu: ”Eu aşa văd că Italia, ar putea câştiga acest Campionat European. Dar dacă analizezi lotul Franţei un lot fabulos, chiar şi Germania. Echipe care pleacă ca principale favorite. Portugalia la fel - jucători fenomenali, motivaţie, experiența câştigării celuilalt, ultimul Campionat European.. rămân la părerea că Italia va fi surpriză”.

Ciprian Marica: ”Aş fi curios să îl văd pe Mbappe să văd cum ar arăta Franţa cu el. Aşa că vreau să văd specatcol în primul rând„.

Radoi n-a reuşit să ducă naţională la Euro şi încă suferă pentru înfrângerea din barajul cu Islanda.

Reporter: I-aţi întrebat pe jucători ce favorite au?

Mirel Radoi: ”Nu, nu i-am întrebat pentru că nici nu vreau să le amintesc durerea pe care ne-a provocat-o pierderea play-offului cu Islanda şi atunci nu vreau să se resimtă mai mult această durerea la nivel de lot”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62195402
Top 5 cei mai buni jucători de la EURO 2020. Starurile care promit goluri multe

De la Mbappe la Ronaldo, cei mai buni fotbaliști ai Europei se luptă pentru titlul suprem pe continent. Campion la ultima editie, în 2016, Ronaldo e jucătorul cu cele mai multe meciuri din istoria turneului - are 21!

62195387
EURO 2020. Turneu de milioane la propriu. Cum va fi împărțit premiul total de 331 de milioane de euro

Naţionala României a ratat cel puţin 9 milioane de euro pentru că nu joacă la Euro. Să vedem povestea acestui campionat european de fotbal amânat un an de pandemie.

62195365
Românii se pregătesc pentru debutul EURO 2020 la București. Măsuri speciale de securitate

România se prinde în horă, duminică, odată cu prima partidă din grupa care se joacă și pe Arena Națională. 13.000 de fani au voie în tribune la înfruntarea dintre Austria și Macedonia de Nord după ce trec de verificarea medicală.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.