Nicu Ștefănuță, vicepreședinte PE, despre implicarea rețelelor sociale în alegeri. Comisia vrea pedepse mai dure

×
Publicitate

Comisia Europeană vrea pedepse mai dure pentru platformele online care nu respectă corectitudinea și transparența în alegeri. Este o decizie care vine după ce, în țara noastră, alegerile au fost influențate de campaniile de pe TikTok.

Vom avea din nou alegeri în luna mai, iar autoritățile europene vor să prevină repetarea unor astfel de situații prin reglementări stricte și sancțiuni severe.

Henna Virkkunen, vicepreședinte al Comisiei Europene: „Democrațiile de astăzi se confruntă cu o provocare tot mai mare din cauza interferențelor. Am văzut acest fenomen în ultimii ani, în așa-numitele „campanii de propagandă”, o operațiune de influență rusească desfășurată pe Facebook și Instagram. De asemenea, am asistat luna trecută, în România, la un eveniment similar, unde Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale după ce documente declasificate au dezvăluit existența unei campanii coordonate de manipulare pe TikTok. Am deschis proceduri oficiale în acest caz împotriva TikTok.”

Fie că ne place sau nu, rețelele sociale sunt parte din viața noastră. Ne influențează opiniile, relațiile și deciziile, inclusiv cele politice. Potrivit unor date recente, în jur de 9 milioane de români au cont pe TikTok, la același nivel cu Facebook și mult peste Instagram, X sau LinkedIn.

Câți dintre voi, în această dimineață, primul lucru pe care l-ați făcut a fost să vă uitați pe telefon, verificând conturile de pe rețelele sociale?

Dar cât de des vă gândiți la puterea pe care aceste platforme o au asupra noastră? Sau dacă nu cumva, în loc să ne apropie, ne separă și ajungem să trăim în realități diferite, în „bule”, cum ne mai place să spunem.

Discutăm despre acest subiect cu Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, care a câștigat un mandat de deputat ca independent. Și-a derulat cea mai mare parte a campaniei pe rețelele sociale.

Ați câștigat acest mandat datorită puterii pe care rețelele sociale o au în influențarea opiniei publice?

Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European: „Nu, și vă zic de ce. Sunt popular pe câteva dintre rețele, în special unde sunt tineri: Instagram și Facebook, și TikTok, mai puțin TikTok. Însă a contat foarte mult, de fapt, punerea împreună a două lucruri: prezența în stradă. Eu am fost luni întregi prezent în stradă cu voluntari, voluntari foarte vizibili, cu un hanorac verde. Am avut cam 1000 de voluntari. Combinată, bineînțeles, cu potențarea din online. Online-ul poate fi folosit și în scopuri bune, nu doar în scopuri malefice. Practic, noi, oriunde ne găseam, spuneam oamenilor și în online «Hei, ne găsim la Cluj» sau pur și simplu spuneam în mod autentic. Autenticitatea contează foarte mult. De exemplu, când eram răciți, strângeam semnături sau, când eram la capătul puterilor, am și plâns pe o rețea pentru că nu mai puteam efectiv de oboseală. Deci cuplarea asta cu autenticitatea și cu masa de cetățeni implicați funcționează cu adevărat. Eu aș spune că este o combinație 50 cu 50 și, în plus, nici nu am avut bani de genul cum se speculează acum în privința candidatului la prezidențiale.”

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62501343
Vicepreședinta CE, Roxana Mînzatu: Fiecare cetățean să se uite la acele valori care l-au ajutat să își facă o viață mai bună

Miercuri, la Strasbourg, europarlamentarii reuniți în sesiune plenară votează noua Comisie Europeana, condusă de Ursula von der Layen, aflată la al doilea mandat.

62484908
Daniel Buda explică la EURomânia de ce importul porumbului modificat genetic e permis de CE, dar nu și cultivarea lui

Comisia Europeană a dat undă verde pentru vânzarea produselor din anumite soiuri de porumb modificat genetic, dar decizia a stârnit controverse.

62498150
Parlamentul European a amânat verdictul după audierea Roxanei Mînzatu, candidatul României ca vicepreședinte al C.E.

Parlamentul European a amânat verdictul după audierea Roxanei Mînzatu, candidatul propus de România pentru postul de vicepreședinte în viitoarea Comisie Europeană.   

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.