Basescu: In octombrie vom discuta un nou acord cu FMI

×
Publicitate

UPDATE: Romania se indreapta cu pasi repezi catre un al doilea acord cu Fondul Monetar International (FMI). Presedintele Traian Basescu i-a anuntat pe oficialii FMI ca autoritatile romane vor sa inceapa negocierile de luna viitoare.

Situatia bugetului de asigurari sociale este "dramatica", sustine presedintele. Romania a luat deja 20 de miliarde de euro de la institutiile financiare internationale si cei de la FMI spun ca nu avem nevoie de inca un imprumut.

De altfel, oficialii FMI ne amintesc cu fiecare ocazie cat de absurd ar fi sa ne mai imprumutam cand avem fonduri europene gratuite pe care nu stim sa le folosim.

In timp ce la Cotroceni se puneau bazele unui nou acord, la Finante noul ministru pare ca nu e la curent cu mersul negocierilor.

Potrivit oficialilor FMI, Romania are 2 variante. Fie la sfarsitul acestui an prelungeste actualul acord. Fie asteapta pana in mai 2011 demareaza atunci o noua runda de negocieri pentru un acord de tip "precautionary".

Un astfel de acord dureaza intre 18 si 24 de luni, nu presupune un nou imprumut, insa presupune noi conditii din partea celor de la FMI.

Specialistii Fondului isi vor indrepta atentia de aceasta data spre reforma sistemului de pensii, educatie si sanatate si vor cere cel mai probabil modificarea legislatiei muncii. In plus, vor cere restructurarea tuturor companiilor de stat neprofitabile.

"Propunerea mea catre dumneavoastra este ca, cu ocazia vizitei din octombrie, sa ne uitam la viitorul acord intre Romania si FMI, sa vedem daca solutia corecta este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip «precautionary», acesta este mesajul meu care dumneavoastra si, in acelasi timp, cautam sa continuam impreuna reformele structurale si absorbtia fondurilor europene. Este necesara crearea spatiului fiscal necesar pentru absorbtia fondurilor", a spus Traian Basescu, la inceputul intrevederii cu Jeffrey Franks.

La randul sau, seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a raspuns: "Sunt de acord cu dumneavoastra domnule presedinte. Asa cum va amintiti, la ultima noastra vizita, am subliniat faptul ca exista nevoie disperata de multi bani europeni pentru infrastructura de aici si cheia este eliminarea barierelor din sectorul public care ingreuneaza absorbtia fondurilor bugetare."

Puteti citi declaratiile celor doi oficiali pe www.mediafax.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Viral! Iubita l-a pus într-o postură jenantă chiar la prezentarea oficială
Viral! Iubita l-a pus într-o postură jenantă chiar la prezentarea oficială
Citește și...
35% contributii la drepturi de autor si PFA, de la anul. Tu ce parere ai?

Persoanele care au venituri din drepturi de autor ar putea plati din 2011 contributii la somaj, pensie si asigurari de sanatate aproape duble fata de cele din prezent. Jurnalistii, actorii, sindicatele si patronatele critica intentia Guvernului.

Vesti din ce in ce mai proaste. Salariile romanilor sunt in cadere libera

UPDATE: Potrivit datelor furnizate de INS, in iulie, salariul mediu net a scazut cu aproape 5% fata de iunie. Previzibil, si puterea de cumparare s-a diminuat cu aproximativ 7% din cauza cresterii TVA.

Romania ar putea primi 360 de mil. euro pana la sfarsitul lui octombrie

Suma ne-ar putea intra in cont pana la sfarsitul lunii octombrie de la Banca Mondiala, ca parte a acordului incheiat cu FMI si UE. Banii vor fi folositi pentru finantarea deficitului bugetar. Este afirmatia lui Francois Rantrua, country manager al BM. 

Recomandări
CCR dezbate azi noua lege ANI, care îi vizează pe Dominic Fritz și Mirabela Grădinaru. Nicușor Dan, PNL și USR au contestat-o

Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizările formulate faţă de legea privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. 

România se pregătește să închidă și Reactorul 2 de la Cernavodă. De unde luăm energie și cum e afectată populația

Criza din energie ia amploare. Estimările actuale ale debitelor Dunării arată că joi dimineață ar putea fi oprit și cel de-al doilea grup de la Cernavodă. Pregătirile au început deja, pentru ca deconectarea să fie una controlată. 

Accident înfiorător provocat de un tânăr fără permis, în Dâmbovița. Nimeni nu a supraviețuit

Un tânăr fără permis a provocat o tragedie de proporții, marți noapte, în județul Dâmbovița. Cu un pasager pe locul din dreapta, a intrat în depășire și a spulberat, cu mașina, 3 oameni care mergeau pe marginea drumului. Ulterior, vehiculul s-a răsturnat.