Peste 300 de elevi din Oradea au participat la un mars de protest impotriva violentei in scoli.VIDEO

×
Publicitate

 Centrul municipiului Oradea a fost astazi asediat de sute de elevi. Nu erau absenti nemotivati de la ore, asta pentru ca scopul prezentei lor pe strazile din oras a fost unul cat se poate de nobil: tinerii au marsaluit in semn de protest fata de violent s

 Manifestarea a fost organizata cu ocazia “Zilei Internationale a Non-violentei in Scoli”.

Nu mai putin de 300 de elevi din unsprezece licee si colegii au marsaluit in aceasta dimineata pe strada pietonala din zona centrala a municipiului Oradea. Tinerii au venit pregatiti cu pancarte si bannere pe care erau scrise mesaje impotriva acestui flagel care exista in scoli.

Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Scolar Judetean si Inspectoratul de Politie Judetean.

“Scopul acestei actiuni este de a-I preveni pe copii cu privire la efectele nocive pe care le are violenta asupra lor, atat in plan social, cat si asupra sanatatii”, a declarat Ioana Indrie, comisar-sef al IPJ Bihor.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61262053
Incendiu in aceasta dimineata in centrul municipiului Oradea, la o fosta fabrica de textile
 Totul s-a petrecut in jurul orei 08:00, cand un trecator care trecea prin zona, a observat ca de la etajul doi al cladiri iesea fum. Omul a sunat imediat la 112 pentru a anunta incendiul.
61261483
O mama fara suflet si-a abandonat pruncul la poarta Spitalului Judetean din Oradea
 La cateva ore dupa ce si-a adus bebelusul pe lume, o femeie din Oradea l-a abandonat la portile unitatii de primire urgente, de la Spitalul Judetean din oras.
60415673
Un tanar de 22 s-a nascut astazi a doua oara.A scapat cu viata, dupa ce un zid s-a prabusit peste el
 Un tanar de 22 de ani din Oradea, poate spune ca s-a nascut astazi a doua oara.  El a scapat cu viata dupa ce zidul unei case darapanate s-a pravalit peste el.