Unul dintre elevii buzoieni cu 10 la Bacalaureat a fost deja admis la Oxford

62060674
Facebook.com

Patru dintre candidaţii care au susţinut examenul de bacalaureat în judeţul Buzău au reuşit să obţină media 10, între ei fiind un adolescent care a fost deja admis la Oxford. El spune că îşi doreşte să revină în ţară la finalizarea studiilor.

 

Buzăul are o rată de promovare la Bacalaureat, înainte de contestaţii, de 72.84 la sută, mai mică decât anul trecut, dar mai mare decât media naţională care este de 67. 2 la sută.

Patru absolvenţi de liceu au obţinut media 10: Cătălin Dumitru şi Bianca Voicu de la Colegiul ”B.P. Haşdeu”, Elena Teodora Radu de la Colegiul ”Naţional Mihai Eminescu” şi Gabriela Marin de la Liceul Pedagogic.

Cu 10 la bacalaureat, dar şi cu 10 pe linie în toţi anii de studiu, Cătălin Dumitru, şef de promoţie la Colegiul Haşdeu, a fost deja admis la Oxford unde va studia matematica şi
informatica.

”Mă pregătesc zilele acestea să le dau un mail, să le trimit şi documentele oficiale că notele obţinute îndeplinesc cerinţele lor. Anul universitar începe în octombrie, până atunci o să iau o pauză de la lucru efectiv, o să merg în vacanţă, o să mă deconetctez un pic, dar nu mi propun să mă deconectez chiar complet, asta e ce mi place să fac şi mi place să fiu mereu în formă şi pregătit”, a declarat Cătălin Dumjitru.

Tânărul va studia 3 ani în Anglia după care va face masterul. Călălin spune că va lucre o perioadă în Anglia, pentru a experienţă, însă scopul său final e să revină în ţară.

O altă elevă cu 10 la bacalaureat este Bianca Voicu. Ea spune că va aplica pentru o universitate din Munchen şi nu are de gând să revină acasă la finalizarea studiilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Concluzia unui elev care a picat BAC-ul: ”Mă duc în Spania la cules căpșuni!” Reacția părinților

Un elev de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași a povestit că nu se lasă bătut după ce a picat BAC-ul.

”Secretul” unei eleve cu 10 pe linie la BAC. Când vrea să plece din țară

O elevă din Timișoara, care a obținut media 10 la BAC 2019., a ne-a povestit ce vrea să facă pe viitor.

Momentul în care un elev află notele la BAC. ”L-am luat, mamăăă! Mă duc să mă îmbăt!”

Un elev din Capitală a fost din cale-afară de surprins când a văzut că a luat BAC-ul.

Recomandări
Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.