Bacalaureat 2020. Rata de promovare, după contestații: 64,5%

62132625
Inquam Photos / Octav Ganea

Rata de promovare înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 64.5%, conform unui comunicat emis de Ministerul Educației.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 72.9%, iar pentru promoțiile anterioare de 27.7%.

Astfel, din totalul celor 147.794 de candidați prezenți, au promovat 95.399 de candidați: 87.887 candidați aparțin promoției 2020 (comparativ cu 84.833 de candidați reușiți în promoția anului trecut), iar 7.512 provin din promoțiile anterioare (în creștere, comparativ cu 4.383 de candidați reușiți în 2019).

Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307.

Dintre cei 155.639 de candidați înscriși, s-au prezentat 147.794 de candidați (120.627 de candidați din promoția curentă, respectiv 27.167 de candidați din promoțiile anterioare).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6.

Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Când va avea loc etapa specială a examenului de Bacalaureat

 

La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenți ai clasei a XII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării.

Examenul începe luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 7 iulie, se desfășoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) este programată joi, 9 iulie.

Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, în 9 județe (Alba, Arad, Călărași, Dâmbovița, Ilfov, Neamț, Sălaj, Teleorman și Timiș) nu s-au consemnat situații care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale.

În Capitală vor susține această etapă 12 candidați, iar în județele Caraș Severin, Tulcea și Vaslui un singur candidat. Primele rezultate vor fi afișate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Rezultate finale BAC 2020. Notele de la Bacalaureat, după contestații, pe EDU.RO

Rezultatele finale BAC 2020 au fost anunțate duminică, 5 iulie. Notele după rezolvarea contestațiilor au fost publicate de EDU.RO.

Mai mult de o treime dintre absolvenții de liceu nu au reușit să ia BAC-ul: „Nu am vrut să-l dau”

Mai mult de o treime dintre absolvenții de liceu nu au reușit anul acesta să promoveze examenul de Bacalaureat.

Ce note a luat prim-vicepreședintele PNL Vrancea care a dat BAC-ul la 42 de ani

Prim-vicepreşedintele PNL Vrancea, Daniel Moroşanu, care a susţinut examenul de Bacalaureat, la 42 de ani, a fost declarat respins, el având nota 3.60 la Limba română.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.