Ciolacu: Avem posibilitatea să nu se constituie Parlamentul pe data de 21. „Fiecare poate să aibă o problemă în acea zi”

62160062

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, deţinătorul funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, susţine că există posibilitatea ca noul Parlament să nu se poată constitui în 21 decembrie, dacă nu este întrunit cvorumul.

El spune că nu „instigă”, dar că „fiecare poate să aibă o problemă în acea zi”, conform News.ro.

„Dacă vrei să joci în extrem şi iei în batjocură votul românilor şi te duci tu la Vila Lac 1 şi faci aranjamente şi împarţi tu, după cheremul tău, cum îţi vine ţie, tot ce reprezintă Parlamentul, atuncea este normal ca şi reacţia celor care nu au fost invitaţi să fie în aceeaşi măsură”, explică liderul PSD.

Lliderul PSD Marcel Ciolacu i-a catalogat pe preşedinţii PNL şi USR, Ludovic Orban, respectiv Dan Barna, drept „gemenii eşecului” şi a reafirmat că PSD nu va renunţa la ideea de a obţine funcţii de conducere în cele două camere ale Parlamentului.

„Noi am anunţat foarte clar că o să candidăm atât la funcţia de preşedinte al Camerei, cât şi la funcţia de preşedinte al Senatului. Este dreptul şi al domniilor lor, chiar dacă au pierdut alegerile, să candideze pentru această funcţie. Ce m-a deranjat foarte mult, fiind neconstituţional şi lucru în premieră pentru politica românească, acest troc al gemenilor eşecului. S-au strâns şi au împărţit toate funcţiile din Parlament cum şi-au dorit ei. (...) Există trei hotărâri ale CCR-ului, există regulamentul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, există regulamentul plenului comun, deci toate nu permit acest lucru. Şi atunci am anunţat că vom lupta şi vom ataca cu tot ce avem la îndemână, constituţional şi legal, de a nu se întâmpla acest lucru şi aceste trocuri de împărţire”, a declarat Marcel Ciolacu, luni seară la România Tv.

În acest context, preşedintele social-democrat a avansat ideea conform căreia este posibil ca Parlamentul să nu se constituie în 21 decembrie.

„Legiuitorii s-au gândit că s-ar putea să apară unii care pierd, să se unească să ia ei... cei care au câştigat, voturile celor care au câştigat să nu mai conteze. Asta se întâmplă în momentul acesta. Nu se poate, legal, acest lucru. Am informat pe toată lumea, vedeţi, avem posibilitatea să nu se constituie Parlamentul României pe data de 21 (decembrie - n.r.). Există în regulament, în cazul în care nu sunt două treimi, Parlamentul nu se constituie”, a adăugat Ciolacu.

Întrebat dacă social-democraţii ar absenta în mod deliberat de la şedinţa de constituire a noului Legislativ, Ciolacu a răspuns că „fiecare poate să aibă o problemă în acea zi”, el subliniind că nu vrea să „instige”.

„Nu deliberat. Fiecare poate să aibă o problemă în acea zi, să... dacă nu respectăm, există toate pârghiile. Eu spun, eu nu instig sau nu... nu am nicio problemă. Dar există această portiţă în regulament şi se poate întâmpla să nu se constituie Parlamentul României. Trebuie să respecţi democraţia şi votul românilor. Dacă vrei să joci în extrem şi iei în batjocură votul românilor şi te duci tu la Vila Lac 1 şi faci aranjamente şi împarţi tu, după cheremul tău, cum îţi vine ţie, tot ce reprezintă Parlamentul, atuncea este normal ca şi reacţia celor care nu au fost invitaţi să fie în aceeaşi măsură”, a explicat preşedintele PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că, dat fiind că Biroul Electoral Central a anunţat atribuirea mandatelor în urma alegerilor din 6 decembrie, convoacă noul Parlament în 21 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Câți senatori și deputați va avea fiecare partid în noul Parlament

PSD va avea în viitorul Parlament 47 mandate la Senat şi 110 mandate la Camera Deputaţilor, în timp ce PNL a obţinut 41 la Senat, respectiv 93 la Camera Deputaţilor, potrivit datelor prezentate, luni, de Biroul Electoral Central.

BEC a repartizat mandatele de parlamentari: Câți senatori și deputați are fiecare partid

PSD va avea în viitorul Parlament 47 mandate la Senat şi 110 mandate la Camera Deputaţilor, în timp ce PNL a obţinut 41 la Senat, respectiv 93 la Camera Deputaţilor, potrivit datelor prezentate, luni, de Biroul Electoral Central.

Valeriu Nicolae, candidat independent: „Suntem la 17 voturi de prag”

Candidatul independent Valeriu Nicolae ddclară că este la 17 voturi de pragul necesar pentru a fi ales deputat, precizând că din opt contestaţii au fost recuperate 29 de voturi.

Recomandări
România își întărește apărarea la Marea Neagră. Ce sisteme antidronă au fost testate în portul militar din Constanța

Două sisteme antidronă care vor proteja porturile militare de la Marea Neagră sunt testate la Constanța. Echipamentele pot detecta și bruia atât drone aeriene, cât și marine. 

Criză de bani la Ministerul Sănătății. Cseke Attila a numit programele din care se vor lua zeci de milioane de lei

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că există, în prezent, un deficit bugetar de aproape 100 de milioane de lei în cadrul instituției, iar Ambulanța și UPU riscă să rămână fără bani.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.