Ziua Marinei va fi marcată, duminică, fără public. Cum se va desfășura

×
Publicitate

Pentru al doilea an consecutiv, Ziua Marinei va fi marcată, duminică, fără public.

Sâmbătă, turiştii pot participa la ziua porţilor deschise din portul militar, însă doar cei care pot face dovada vaccinării a unui test negativ sau au trecut prin boală. Joi, a avut loc repetiţia generală.

Inclusiv repetiţia generală pentru Ziua Marinei s-a desfăşurat într-un spaţiu restricţionat: în Portul Militar Constanța şi nu pe faleza Cazinoului, cum se întâmplă de obicei.

Joi, marinarii militari pun cap la cap toate detaliile pentru bună desfăşurare a ceremoniei oficiale din data de 15 august, atunci când este sărbătorită Ziua Marinei. De menţionat este faptul că în Portul Militar publicul nu va avea acces. Aici se va desfăşura ceremonia oficială doar cu prezenţa autorităţilor.

Turiştii vor putea admira de la distanţă, de pe Faleza Cazinoului sau de pe plajele din nordul litoralului, navele şi aparatele de zbor.

Col. Corneliu Pavel, purtător de cuvânt al Forţelor Navale Române: „Navele militare vor ridica ancora în jurul orei 11 din faţa Cazinoului şi vor defila în faţa publicului de la Constanța până la Midia şi înapoi. Formaţia de nave va fi condusă de Fregata Mărăşeşti, cea mai mare navă de război construită vreodată în România, iar pe deasupra vor fi survolate de aeronave militare ale Forţelor Navale Române, Forţelor Aeriene, precum şi ale partenerilor britanici şi americani”.

Sâmbătă, pe 14 august, publicul poate participa la Ziua Porţilor Deschise în Portului Militar.

Lucian Alexandru, şef medical al Forţelor Navale: „Măsurile necesare pentru persoane peste 12 ani, una din cele trei: fie testarea PCR sau antigen, nu mai veche de 72 ore, certificate de vaccinare COVID sau adeverinţa care atestă trecerea prin boala în ultimele 180 zile. În spaţiile libere de pe uscat, respectiv dane şi intrarea în port, nu este nevoie. La bordul navelor se va purta mască, pentru că este un spaţiu cu acces limitat”.

Ziua Marinei Române este strâns legată de Sfânta Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62206438
Șanse reduse pentru extrădarea lui Dragoș Săvulescu. Și-a angajat unul dintre cei mai buni avocați din Atena. Ce spune acesta

Şansele ca omul de afaceri Dragoş Săvulescu să fie extrădat în România sunt aproape de zero. O spune avocatul urmăritului internaţional.

62207157
Anchetă la explozia de la depozitul de artificii din Zărnești. Procurorii au descoperit fapte penale

Explozii puternice au zdruncinat platforma industrială din Zărneşti - judeţul Braşov, pe care se afla, inclusiv o fabrică de armament foarte aproape de zona locuită.

62207141
Fermierii români cer sprijin Guvernului, nemulțumiți că nu au unde să îşi vândă marfa. Ce soluții au

Deşi a fost un an bun şi au o recoltă bogată, fermierii români sunt tot nemulţumiţi. Aceştia reclamă că nu au unde să îşi vândă marfa şi sunt nevoiţi să o arunce.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.