„Încă pot alege”. Mesajul cutremurător al tatălui care și-a spânzurat copilul de un an, apoi s-a sinucis

62334462
Alba24

Bărbatul din Alba Iulia găsit spânzurat alături de fiul său de numai un an a postat anterior pe o reţea socială un mesaj prin care reproşa fostei sale partenere şi altor persoane faptul că îşi vede copilul „doar cu porţia”.

„Deşi am greşit în trecut, lucrez la mine de șapte-opt luni pentru a schimba la mine ce cred că am făcut greşit în familie, alegerile mele greşite. Experienţa în familie a fost cel mai plăcut sentiment trăit vreodată, până când mi s-a furat posibilitatea să văd băiatul cum creşte şi se dezvoltă (...)”, a scris bărbatul.

Acesta şi-a manifestat supărarea că nu ar fi ştiut când a fost botezat copilul sau că un alt bărbat îl plimbă cu căruciorul pe fiul său.

„De ce eu trebuie să îmi văd copilul pe care l-am dorit cu porţia (...)? Încă pot alege”, a scris bărbatul.

Un bărbat de 27 de ani şi fiul său în vârstă de un an au fost găsiţi spânzuraţi într-un apartament din Alba Iulia, după ce poliţiştii, alertaţi de mama copilului, îngrijorată în urma unor mesaje primite de la fostul său partener, au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii, a anunţat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către IPJ Alba, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1,00, o femeie de 25 de ani, din Alba Iulia, a sunat la 112, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu fiul său, în vârstă de un an, pe care-l lăsase în grija fostului său partener, un bărbat în vârstă de 27 de ani. Femeia ar fi avut un schimb de mesaje cu bărbatul, fără ca din acestea să rezulte, în mod explicit, faptul că viaţa minorului ar fi în pericol.

„Iniţial, bărbatul a răspuns la telefon şi a dat asigurări că fiul său este bine, exprimându-şi disponibilitatea de a demonstra acest lucru, însă a refuzat să comunice unde se află, iar ulterior nu a răspuns la telefon şi nici la uşa apartamentului situat într-un bloc de pe strada Livezii din Alba Iulia, în care locuia cu chirie. Poliţiştii l-au identificat pe proprietarul apartamentului, un bărbat din municipiul Turda, judeţul Cluj, care nu şi-a dat acordul pentru forţarea uşii apartamentului şi s-a deplasat la Alba Iulia pentru a deschide şi a permite accesul poliţiştilor în apartament”, se menţionează în comunicat.

Întrucât uşa de acces era blocată, din interior, s-a pătruns în apartament prin forţarea acesteia.

În interiorul apartamentului, cei doi au fost găsiţi decedaţi, spânzuraţi.

Potrivit IPJ Alba, de la primirea apelului prin 112 şi până la intrarea în apartament a poliţiştilor au trecut trei ore.

Unul dintre vecinii de bloc a relatat presei că bărbatul ar fi recunoscut într-o discuţie că partenera sa a plecat cu copilul de acasă în urmă cu mai multe luni pentru că el s-ar fi comportat urât faţă de ea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62334463
Incendiu la etajul zece al unui bloc din Vulcan, Hunedoara. O fată de 15 ani, ajutată de vecini să se autoevacueze

Un incendiu cu mari degajări de fum a izbucnit la etajul zece al unui bloc de locuinţe din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara. În apartament se afla o fată de 15 ani, care a fost ajutată de vecini să se autoevacueze.  

62326282
Scandal într-o familie din Olt: Ordin de protecție față de un bărbat înjunghiat de propria soție

Doi soți au ajuns din Olt au ajuns la spital în urma unui scandal. Un bărbat şi-a agresat soţia, iar apoi femeia l-a înjunghiat.

 

61655888
George Copos și Ioan Neculaie, lăsați fără permis pe șoselele din Brașov

George Copos a rămas fără permis, pe șoselele din Brașov. O dată cu el, polițiștii brașoveni l-au lăsat pieton și pe Ioan Neculaie.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.