„I-a spus lu mami că îl tăie cu cuțitul în burtă”. Un tânăr de 28 de ani și-a înjunghiat mortal fratele, mai mare cu un an

×
Publicitate

Crimă într-o familie din Gorj. Un tânăr de 28 de ani a fost înjunghiat mortal de fratele lui, mai mare cu un an. Victima a suferit o hemoragie puternică, iar medicii au fost chemați abia după câteva ore, când era deja prea târziu.

Bărbatul acuzat de omor a ajuns în spatele gratiilor.

Tragedia s-a produs în localitatea Aninoasa. Apropiații spun că între cei doi frați certurile erau la ordinea zilei. Doar că, de această dată, s-a ajuns la crimă. Agresorul a fugit la un prieten de-al său pentru a-i spune ce a făcut, dar nu a fost luat în serios pentru că nimeni nu îl credea în stare să-și ucidă fratele mai mic.

Vecin: „Eu frigeam la carne în bucătărie. 'Ce-i mă? Tăiai pe frate-miu'. I-am spus 'ieși afară'. Și a plecat pe drum la vale. Ei se certau întotdeauna, se băteau și se scoteau din casă afară”.

Liviu Stănculete, fratele victimei: „l-a tăiat cu cuțitul frate-miu ălălalt. S-au certat. Se mai certaseră și înainte. I-a spus lu mami că îl tăie cu cuțitul în burtă”.

Răul era, însă, deja făcut. Rudele au sunat la 112 și au cerut ajutor. Un echipaj medical l-a transportat pe bărbatul grav rănit la spitalul de urgență din Târgu Cărbunești, unde medicii au reușit să îl țină în viață doar câteva ore. Între timp, anchetatorii l-au reținut pe suspect și, inițial, l-au acuzat de tentativă de omor. Dar, după decesul victimei, încadrarea juridică a fost schimbată.

Cristina Ciobanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj: „Urmare a decesului în spital al victimei, procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor asupra unui membru de familie. Conflictul dintre cei doi frați s-a produs spontan, pe fondul consumului de alcool”.

Ilie Pătroi, primarul comunei Aninoasa: „Apelau frecvent serviciul de urgență 112, știam că sunt o problemă. Făceau scandaluri, scandaluri mici, dar mașina de poliție ajungea frecvent la ei”.

Cu câteva ore înainte de a fi ucis, bărbatul înjunghiat discutase cu vecinii săi și le spusese că se pregătea să plece la muncă în străinătate pentru a câștiga un ban.

Vecină: „Zicea că o să vândă calul, porcii și pleacă în străinătate la muncă, că nu au cu ce trăi aici. Nu a mai apucat, că are contract, nu știu când trebuia să meargă, dar nu a mai apucat”.

Localnică: „Nu poți ști ce e între ei, le trebuie multe și lor și nu avea cine, el avea un cal și o căruță și cine îl chema mergea și ajuta ca să facă rost de un ban să aducă o pâine în casă”.

Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul va fi supus și unei expertize psihiatrice. De înmormântarea fratelui său se vor ocupa autoritățile locale, întrucât familia este sărmană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62423487
Furia fermierilor a ajuns la Strasbourg. Zeci de tractoare și protestatari s-au adunat în fața Parlamentului European

Circa douăzeci de tractoare şi câteva zeci de agricultori s-au adunat marţi în faţa sediului Parlamentului European de la Strasbourg pentru a face presiune asupra eurodeputaţilor reuniţi în sesiune plenară, relatează AFP.

 

62423486
Un bărbat din Iași și-a bătut soția până i-a rupt splina pentru că nu i-a plăcut ce făcea în timp ce dormea

Un bărbat din județul Iași a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi bătut crunt soția pentru că sforăia prea tare. Victima a ajuns la spital cu ruptură de splină, iar medicii au operat-o de urgență.

62334396
Cutremur în România, raportat marți. Ce magnitudine a avut și unde a fost înregistrat

Un cutremur de magnitudine slabă a avut loc, marți dimineață, în România, la ora 08:30.

 

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).