„Eram plecat la muncă și soția a început o relație cu dl. primar”. Ce spune soțul femeii protejate de primarul din Botoșani

×
Publicitate

Este scandal cât casa la Botoșani. Primarul a fost pus sub control judiciar în urma unor audieri și percheziții. Edilul este acuzat că, înaintea unui concurs de angajare, i-ar fi dat subiectele unei candidate, care a și obținut ulterior, postul.

Femeia este acum în divorț cu soțul. Acesta din urmă susține că lucrurile au stat așa pentru că ea ar fi avut o relatie apropiată cu primarul, care i-a plantat și flori în oraș.

Dimineață, primarul din Botoșani - Cosmin Andrei - nu a avut prea multe de spus, după ce s-a trezit cu biroul percheziționat. iar apoi a fost dus la audieri, la DNA Suceava.

La finalul întâlnirii cu procurorii, primarul a fost plasat sub control judiciar, 60 de zile.

Infracțiunea de care îl acuză DNA are o denumire lungă: „folosirea de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.”

Acum doi ani, vara, la Direcția de Taxe și Impozite Locale a Primăriei Botoșani a fost organizat un concurs pentru angajarea unui consilier clasa I, funcționar public. Cu o zi înainte de examen, primarul - spun anchetatorii - i-ar fi dat unei candidate subiectele la proba scrisă și extrase din lege care reprezentau răspunsurile la întrebări.

primar botosani

Femeia, acum în vârstă de 38 de ani, care până atunci lucrase la o bancă, a câștigat ulterior concursul. A susținut că, de fapt, a obținut postul pentru că s-a pregătit foarte bine pentru concurs.

Anchetatorii spun că primarul și femeia „se aflau în relații apropiate”. Potrivit acestora, ea ar fi recunoscut la audieri că a primit de edil subiectele pentru concurs.

Acum, femeia este în divorț. Bărbatul susține că, înainte de concurs, nevasta i-ar fi spus că primise subiectele de la o clientă. Apoi.

„Am aflat de la ea, din gura ei. Eram plecat la muncă și soția a început o relație cu domnul primar, care a durat aproape doi ani. Am prins cum vorbeau la telefon amândoi și după aia ușor ușor am aflat toată povestea și cu angajarea”, a povestit soțul femeii.

Rănit în orgoliu, soțul femeii căruia primarul i-ar fi dat subiectele de la concursul de angajare a lansat astăzi și alte acuzații la adresa edilui - „Botoșaniul are lalele și crini imperial pe bulevard doar pentru că îs florile preferate ale soției mele. N-a avut Botoșaniul în viața lui lalele și crin imperial.”

primar botosani

În documentele DNA nu se face nicio referire la florile plantate de primărie în Botoșani.

Nu se precizează nici dacă relațiile descrise de procurori drept „apropiate” pe care le-ar avea primarul cu angajata de la taxe și impozite au rămas la fel.

Prin intermediul avocatei, primarul din Botoșani ne-a transmis că își rezervă dreptul la tăcere.

Cosmin Andrei, primarul din Botoșani, este căsătorit de peste 15 ani și are doi copii.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62422566
Prim-vicepreședintele PNL, Iulian Dumitrescu, cheltuia zeci de mii de euro pe vacanțe și bunuri, mai mult decât câștiga

Prim-vicepreședintele PNL, Iulian Dumitrescu, a fost plasat sub control judiciar de procurorii anticorupție, iar în următoarele două luni îi este interzis să își exercite funcția de Președinte al Consiliului Județean Prahova.

62406433
Tudor Chirilă, despre cazul lui Iulian Dumitrescu: „Nu știu dacă realizăm ce bale curg la PNL și PSD după primăria București”

Tudor Chirilă a comentat cazul lui Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, pe contul său de Facebook, spunând în mod ironic că „ar trebui să fie propunerea PNL la București”.

62422520
O vilă din Timişoara a fost cuprinsă de flăcări uriaşe. Proprietarii nu erau acasă

O vilă din Timişoara a fost cuprinsă, în noaptea de joi spre vineri, de flăcări uriaşe. Proprietarii nu erau acasă, însă o vecină a observat focul şi a dat alarma la 112.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.