Zeci de mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Nicula de Adormirea Maicii Domnului. „Toate trec, se uită”

×
Publicitate

Este zi de mare sărbătoare astăzi pentru creştini-ortodocşi: Adormirea Maicii Domnului. Zorii zilei i-au prins la Mănăstirea Nicula pe mai bine de 20.000 de români, în aşteptarea slujbei de hram.  

Este cel mai mare pelerinaj al verii, iar mulți oameni vin an de an și spun că așa se mai apropie de Dumnezeu.

Peste 20.000 de credincioși s-au bucurat astăzi de vreme bună, în ziua marii sărbători, Adormirea Maicii Domnului.

Oamenii au lăsat în urmă toate încercările la care i-a supus vremea, duminică după-amiază și peste noapte, când a plouat puternic.

Femeie: ”A fost greu, dar știind că suntem la măicuța sfântă știm că ne ajută procesiunea. Toate trec, se uită. Am venit pregătiți cu pelerine. Ne simțim mult mai bine”.

”Tânără: A fost bine. Am avut cort. L-am înfoiliat.
Reporter: Ce sentiment găsiți aici?
Tânără: Un sentiment de liniște”.

Duminică seară, la Prohodul Sfintei Fecioare Maria, a fost scoasă din biserică, spre închinare, icoana făcătoare de minuni veche de peste trei secole.

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni are peste 300 de ani

Pictată în 1681, icoana a scăpat nevătămată din incendii și a lăcrimat cu mir, în vremuri de restriște.

Ca în fiecare an, mulți credincioși au înconjurat biserica, înaintând pe coate și genunchi, în semn de smerenie, pentru iertarea păcatelor. Alți pelerini au stat și s-au rugat în tihnă.

”Reporter: De unde ați venit?
Femeie: De la Sighet. Ne place, ne simțim bine aici”.

Această femeie a vrut să împărtășească emoția slujbei și cu cei dragi, care nu au reușit să ajungă la mănăstire.

Femeie: ”Am sunat și pe fata mea să audă, măcar clopotele să le audă de la sfânta mănăstire”.

După Sfânta Liturghie de astăzi, oamenii s-au bucurat de praznic, au stat împreună și la masă și se îndreaptă apoi, rând pe rând, spre casele lor.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61896850
Nouă alerte cu bombă la Chișinău, luni dimineață. Ce locații sunt vizate
Nouă alerte cu bombă sunt în curs de verificare de forțele antitero, la Chișinău, începând de luni dimineață.
62220804
Un cuplu de italieni a plecat în vacanţă la Cracovia, dar a ajuns la Craiova
Un cuplu de italieni a plecat în vacanţă la Cracovia (Polonia), însă la sosire şi-a dat seama că a ajuns în România, la Craiova.  
62278780
Trei oameni au fost aruncați în aer de o mină pe o plajă de lângă Odesa. Doi au murit și unul a fost rănit
Două persoane au murit și una a fost rănită, după ce o mină a explodat pe plajă din Odesa. Incidentul a fost confirmat de președintele Administrației Militare din Odesa, Serghei Bratchuk, pe Telegram, relatează pravda.com.ua.