Vremea azi, 20 ianuarie. Va ninge în cele mai multe zone din țară, iar vântul va bate cu putere. Care vor fi maximele termice

62418867

Sâmbătă se răcește peste tot, mai accentuat în sudul și în sud-estul țării. Ninsorile cuprind regiunile sudice, însă în celelalte zone se înseninează.

 

Vântul se întețește în sud, în est și la munte, iar maximele pleacă de la -3 grade în depresiuni și ajung la 4-5 grade în vestul și în sud-vestul României.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Aici se răcește foarte tare și o să ningã. În plus, vântul se întețește și viscolește ninsoarea cu viteze de panã la 50 de km/h. Dupã prânz se vor înregistra cel mult 2 grade.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei scad temperaturile și se vor atinge tot 2 grade. Prindem scurte momente însorite și e posibil să vină și pe-aici câțiva fulgi de zăpadă. Vântul are unele intensificări, iar pe crestele Carpaților de Curburã va fi viscol.

În jumãtatea nordicã a Moldovei și în Bucovina, se anunță o zi frumoasã, dar rece. Avem cer senin, însă temperaturile rămân negative pe parcursul zilei și doar la amiază se ating, cu greu, 0 grade. Vântul agitã atmosfera și amplificã senzația de frig.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș nu vedem norii deloc, dar se face mai frig decât vineri. Maximele se opresc la 2 grade, însă peste noapte, pe la Bistrița temperaturile coboară până la -8 grade.

Vreme frumoasă găsim și în vestul României. Nu sunt anunțate precipitații, iar maximele ajung la 5 grade în sudul Banatului, pe la Reșița. La noapte minimele ajung și pe-aici la -8 grade.

În Transilvania o să fie frig mai ales în estul provinciei, pe unde temperaturile rămân la valori negative toatã ziua. Pe partea vesticã va fi ceva mai bine și se ating 1-2 grade. În prima parte a zilei, în Meridionali mai vin câteva ninsori slabe. Peste noapte, în depresiuni se lasă gerul și se vor înregistra -16 grade.

În Oltenia, doar în zonele deluroase vedem puțin soarele printre nori. În restul provinciei, cerul rămâne acoperit și o să ningã. Vântul prinde putere, iar temperaturile ajung la 4, poate chiar 5 grade pe partea vestică.

În ținuturile sudice, înnorările persistã pe tot parcursul zilei. Mai vin câteva ninsori, vântul are intensificări, iar maximele pierd vreo 10 grade față de ziua trecută și la amiază vor fi 3 grade la Ploiești.

Vremea în București

În Capitală continuã să ningă, iar stratul de zăpadă va ajunge să măsoare în jur de 10 cm. Se răcește simțitor și vor fi cel mult 2 grade, iar vântul agitã atmosfera cu viteze de panã la 45 de km/h. Spre seară și peste noapte, cerul se degajează. Se mai răcește față de noaptea trecută și minimele ating -5 grade în centrul orașului și -8 grade la periferie.

Vremea la munte

Și la munte scad temperaturile. În Carpații Meridionali și de Curbură, în prima parte a zilei mai vin câțiva fulgi de zăpadă, iar pe creste va fi viscol. Mai târziu norii se risipesc și iese soarele. În celelalte masive cerul rămâne curat pe tot parcursul zilei.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Starea drumurilor, InfoTrafic. După temperaturile de primăvară, iarna a revenit în forță în România

Deși părea că a sosit primăvara, iarna a revenit în forță la noi în țară, inclusiv în București, unde a nins abundent. Abia pornise ninsoarea de câteva ore și deja erau probleme în trafic.

Un jandarm din Teleorman a salvat viața unui veteran de război chiar când pleca la muncă. Locuința fusese cuprinsă de flăcări

Un jandarm din Teleorman a reușit să salveze viața unui veteran de război în vârstă de 91 de ani, chiar când pleca la muncă, joi dimineață. Casa bătrânului fusese cuprinsă de flăcări.

Un copil este în stare critică după ce s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță „falsă” din Oradea

Un copil de un an și jumătate se află internat într-un spital din Oradea, în stare gravă, după ce s-a înecat cu o bucată de măr, joi, într-o grădiniță care funcționează fără autorizație.

Recomandări
Riscul imens din spatele revoluției IA despre care vorbim prea puțin: „Concentrarea puterii economice în doar câteva mâini”

Inteligența artificială avansează într-un ritm rapid și pătrunde în tot mai multe domenii ale vieții. De la muncă și educație până la decizii care îi privesc direct pe oameni, IA ridică o întrebare esențială: cât control suntem dispuși să-i cedăm?

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova.