Vlad Pascu, autorul tragediei din 2 Mai, rămâne în arest preventiv. Decizia Judecătoriei Mangalia nu este definitivă

62386829

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, a decis, marţi, Judecătoria Mangalia.

 

Instanţa a respins cererea tânărului de revocare a acestei măsuri, dar decizia nu este definitivă.

“Constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului Pascu Matei Vlad şi menţine arestarea preventivă a inculpatului arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/UP din data de 20.08.2023, emis de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.4085/254/2023.

Respinge cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate”, se arată în minuta instanţei.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Mangalia.

De asemenea, într-un alt dosar, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu părinţii săi, pentru trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declaraţii mincinoase sau să nu prezinte probe şi pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri. Acest dosar va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62440093
Pădurar din judeţul Dâmboviţa, agresat de doi bărbaţi. Cei doi au fost nemulţumiţi de cantitatea de lemn primită

Un pădurar din judeţul Dâmboviţa a fost agresat de doi bărbaţi, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Bărbaţii au fost nemulţumiţi de cantitatea de lemn pe care pădurarul le-o pregătise pentru transport.

61580938
Proxenet care exploata trei fete, ridicat de polițiști. Una este minoră, iar individul trăia cu toate trei

Un individ care exploata sexual trei fete a fost ridicat de polițiști. Una dintre victime este minoră, iar proxenetul avea relații de concubinaj cu toate trei.

62438751
Lege promulgată de președintele Klaus Iohannis. Categoria de șoferi pentru care se modifică regulile de circulație

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care şoferii de mopede şi motociclete nu vor mai fi obligaţi să deţină triunghiuri reflectorizante, trusă de prim-ajutor şi extinctor.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, din nou, consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.