Vlad Oprea a fost eliberat sub control judiciar. Trebuie să plătească 600.000 de lei ca să nu ajungă după gratii

×
Publicitate

Vlad Oprea a fost eliberat, în cazul său magistrații dispunând măsura controlului judicar. Primarul din Sinaia are, în schimb, de achitat o cauțiune de 600.000 de lei și nu își mai poate exercita funcția.

Măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost decisă joi seara, după audieri care au dus și la o reținere pentru 24 de ore. Pentru a rămâne în libertate, primarul din Sinaia are mai multe obligații legale, printre care și plata unei cauțiuni în valoare de 600.000 lei. El a primit și interdicția de exercitare a funcției în care a fost ales, ceea ce echivalează, practic, cu o suspendare, transmit surse judiciare.

În care nu va achita suma în termenul stabilit de autoritățile judiciare, anchetatorii vor cere arestarea lui preventivă.

Vlad Oprea este acuzat de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu și spălare de bani și anterior a fost reținut pentru 24 de ore.

Timp de 18 ore, procurorii i-au percheziționat locuința, iar joi, după, ce l-au audiat la DNA, l-au dus din nou în Sinaia pentru a-i controla biroul, pe care îl ocupă de mai bine de 20 de ani. Având în vedere că l-a denunțat pe primar înainte ca procurorii să deschidă un dosar penal, patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, cel care i-ar fi dat mită lui Oprea, ar putea scăpa de acuzații.

Citește și
Un tânăr din județul Bihor l-a atacat pe un bărbat de 84 de ani cu o seceră. Victima a fost operată de urgență
Un tânăr din județul Bihor l-a atacat pe un bărbat de 84 de ani cu o seceră. Victima a fost operată de urgență

Vlad Oprea a fost reținut de procurorii DNA după mai multe ore de audieri la sediul central din Capitală. Edilul a fost dus sub escortă înapoi în Prahova, unde a asistat la percheziția organizată în biroul său de la primărie. Miercuri seară, perchezițiile au fost întrerupte după ce lui Oprea i s-a făcut rău în momentul în care polițiștii îi verificau locuința. Ambulanța a fost chemată la casa lui din Sinaia, în jurul orei 22:00.

În jurul orei 3 dimineața, primarul a fost scos pe targă de la spitalul din Sinaia și dus la Ploiești. El acuza dureri în piept.

Vlad Oprea este vizat de șase acuzații – toate legate de fapte de corupție. Cea mai importantă este luarea de mită și are legătură cu firma Nordis. Primarul este acuzat că, în 2021, ar fi încasat, în două tranșe, suma de 228.000 de euro de la Vladimir Ciorbă, patronul societății Nordis, care l-a și denunțat, de altfel, la DNA. Tranzacțiile s-ar fi făcut prin firma de construcții PRIVACONS, administrată din punct de vedere legal de mama edilului, dar pe care acesta ar fi controlat-o din umbră, susțin procurorii. Înțelegerea era ca firma Nordis să obțină aprobarea PUZ-ului pentru construirea unui hotel în orașul Sinaia.

O parte din sumă ar fi fost folosită, spun procurorii, pentru cumpărarea unei stații de betoane din Turcia, în valoare de peste 133.000 de euro.

Pentru că l-a denunțat pe primar, Vladimir Ciorbă are șanse să scape de răspunderea penală, chiar dacă el este cel care a oferit mita. Principalul acționar Nordis ar fi depus denunțul împotriva edilului Oprea în toamnă. Iar, potrivit legii, „mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta”.

Procurorii mai spun că Vlad Oprea a făcut abuz în serviciu pentru că timp de cinci ani a permis funcționarea ilegală a unui restaurant din Sinaia într-o vilă ce aparținea firmei PRIVACONS, controlată de fapt de el. Astfel, susțin anchetatorii, primea bani din închirierea spațiului și din plata utilităților. În plus, s-a implicat direct în încheierea de contracte ale firmei, dar a dispus și transferuri de bani și bunuri care aparțineau acesteia. Nu avea voie să facă niciunul dintre aceste lucruri atâta timp cât ocupa fotoliul de primar.

Potrivit anchetatorilor, Oprea ar fi folosit o altă parte din banii obținuți din corupție ca să își cumpere castelul „Lapouble” din Orthez, Franța, pe care l-a reabilitat pentru a-l transforma în hotel și restaurant.

Din ordonanța procurorilor reiese și că Oprea a omis să treacă în declarația de avere cel puțin un teren deținut în Sinaia, diverse cadouri primite, dar și suma de 100.000 de lei pe care mama lui i-a virat-o într-un cont bancar în anul 2022.

Articol recomandat de sport.ro
Îngrozitor: s-a aflat ce consumase șoferul microbuzului grecilor. „Rezultatul a confirmat“
Îngrozitor: s-a aflat ce consumase șoferul microbuzului grecilor. „Rezultatul a confirmat“
Citește și...
Un tânăr din județul Bihor l-a atacat pe un bărbat de 84 de ani cu o seceră. Victima a fost operată de urgență
Un tânăr din județul Bihor l-a atacat pe un bărbat de 84 de ani cu o seceră. Victima a fost operată de urgență

Polițiștii bihoreni au reținut un tânăr de 19 ani din Salonta care l-a atacat pe un bărbat de 84 de ani cu o seceră.

Ce spun proprietarii microbuzului în care au murit suporterii greci. „Toată lumea ar trebui să verifice pe internet”
Ce spun proprietarii microbuzului în care au murit suporterii greci. „Toată lumea ar trebui să verifice pe internet”

Trupurile celor șapte suporteri greci care au murit în accidentul din Timiș au ajuns aseară, cu un avion militar, pe aeroportul din Salonic. Între timp, apar noi informații din anchetă.

Propunerea SUA pentru Groenlanda: noi baze militare, „Dom de Aur” şi libertate operaţională extinsă pentru armata americană
Propunerea SUA pentru Groenlanda: noi baze militare, „Dom de Aur” şi libertate operaţională extinsă pentru armata americană

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat elementele cheie ale unei propuneri a SUA către Danemarca privind Groenlanda, inclusiv posibile noi baze, extinderea libertăţii operaţionale a SUA şi un "Dom de Aur" .

Recomandări
Zi importantă în justiție. CAB stabilește dacă suspendă doi judecători CCR, înaintea deciziei privind pensiile magistraților
Zi importantă în justiție. CAB stabilește dacă suspendă doi judecători CCR, înaintea deciziei privind pensiile magistraților

Curtea de Apel Bucureşti are programată, pentru vineri, pronunţarea unei decizii pe cererea depusă de o avocată AUR privind suspendarea din funcţie a doi judecători de la Curtea Constituţională - Mihai Busuioc şi Dacian Cosmin Dragoş.

Reacția Ucrainei după ce Putin „a acceptat” propunerea lui Trump de a nu mai ataca Kievul „timp de o săptămână”
Reacția Ucrainei după ce Putin „a acceptat” propunerea lui Trump de a nu mai ataca Kievul „timp de o săptămână”

Volodimir Zelenski i-a mulţumit lui Donald Trump şi a afirmat că o posibilă oprire temporară a atacurilor pe perioada iernii extreme ar putea ajuta la a proteja infrastructura energetică critică a Ucrainei.

România va fi lovită de un val de aer polar. Se anunță temperaturi de până la -20°C, ninsori și vânt puternic
România va fi lovită de un val de aer polar. Se anunță temperaturi de până la -20°C, ninsori și vânt puternic

Dacă, peste zi, soarele ne-a amintit de primăvară, joi seara, 29 ianuarie, vremea se schimbă.