Vizita vicepreședintelui SUA a angrenat un uriaș dispozitiv de securitate coordonat de SPP și Secret Service

×
Publicitate

Bucureștiul și Otopeniul au fost, preț de câteva ore, cele mai sigure locuri din țară. Vizita vicepreședintelui Statelor Unite Kamala Harris a angrenat un uriaș dispozitiv de securitate coordonat de Secret Service și SPP.

Pentru protecția oaspetelui american au stat la pândă de la avioane de luptă, până la lunetiști și forțe speciale.

Din momentul în care Air Force 2 a intrat în spaţiul aerian românesc, avioanele de luptă au intrat în scenă. După aterizare, vicepreşedintele Statelor Unite a fost preluat de un impresionant dispozitiv format din agenţi secreţi.

Primele măsuri de securitate au fost luate chiar pe Aeroportul Otopeni, unde vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, sau Pionierul după cum i-a fost atribuit numele de cod, de Secret Service, a pus piciorul pentru prima oară pe tărâm românesc.

Iar un laborator mobil a scanat neîncetat mediul înconjurător, pe o rază de 12 kilometri, în căutarea unor eventuale ameninţări de natură chimică, bacteriorlogică, radiologică sau nucleară.

Pe întreg traseul dintre Aeroportul Otopeni şi Palatul Cotroceni au fost presărate mai multe echipe de lunetişti care au avut rolul, pe de o parte de a culege informaţii şi de a le transmite într- un centru de comandă, pe da altă parte de a se asigura că pe traseul străbătut de demnitarul american nu există niciun pericol şi nicio ameninţare.

Nu au lipsit nici membrii Forţelor Speciale plasaţi la vedere, dar nici geniştii şi echipele de prim ajutor. În paralel, un dispozitiv a bruiat comunicaţiile mobile pe traseul străbătut de coloana oficială.

Şi ca să fie siguri că circulaţia rutieră obişnuită din Capitală nu va îngreuna deplasarea oficialilor americani, pe aproape 18 kilometri, au fost amplasaţi poliţişti şi jandarmi.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62232274
Biden, despre conflictul din Ucraina: „Dacă răspundem militar, va fi Al Treilea Război Mondial”

Rusia a avertizat Occidentul că orice transport cu arme pentru Ucraina va fi considerat o țintă militară legitimă. Iar comentariul făcut de un diplomat de rang înalt de la Kremlin a fost cu trimitere directă la adresa Statelor Unite.

62235822
Tot mai mulți români se aprovizionează cu alimente, după ce au făcut coadă la benzinării și pașapoarte

După ce au stat la coadă la pașapoarte și benzină, tot mai mulți români și-au făcut provizii de alimente în acest sfarșit de săptămână.

62247557
Rusia, acuzată de fake news despre armele nucleare. Savant: „Din acest combustibil radioactiv este imposibil de făcut”

Este a 17-a zi de război în Ucraina. Kievul a fost țintit de bombardamente răzlețe de artilerie, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă au fost lupte în localitățile din jurul Capitalei.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.