Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi

62032462
youtube.com

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, marți, în cadrul vizitei pe care o întreprinde în Statele Unite, cu Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA.

 

Potrivit Guvernului, este pentru prima dată, în mai bine de 10 ani, când are loc o întâlnire a unui demnitar român cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA.

”Cu această ocazie, prim-ministrul Viorica Dăncilă a exprimat satisfacţia pentru nivelul excelent al dialogului politic bilateral şi dorinţa de aprofundare a acestuia, inclusiv pe componenta parlamentară. Premierul Viorica Dăncilă a transmis invitaţia adresată doamnei Pelosi de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, de a efectua o vizită oficială în România. Ambii înalţi oficiali au exprimat interesul pentru intensificarea contactelor la nivelul Parlamentului României şi Congresului SUA”, a transmis, marţi seară, Guvernul, printr-un comunicat de presă, informează News.ro.

Potrivit sursei citate, Viorica Dăncilă a reiterat susţinerea pentru ”o relaţie transatlantică robustă, ca premisă esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii comune”.

”De asemenea, a transmis mulţumiri pentru atenţia acordată de legislativul american întăririi în continuare a solidarităţii la nivel NATO şi pentru asigurarea securităţii aliaţilor estici. Înaltul demnitar român a remarcat evoluţia ascendentă a cooperării bilaterale în planul securităţii, inclusiv prin punerea în practică a unui program ambiţios de înzestrare a forţelor armate române, şi creşterea semnificativă în ultimul an a schimburilor comerciale”, se mai arată în document.

Sursa citată a precizat că preşedintele Camerei Reprezentanţilor SUA a mulţumit pentru sprijinul dat de România consolidării relaţiei cu SUA şi a dat asigurări că în legislativul american există un puternic sprijin transpartinic pentru NATO.

Nancy Pelosi a considerat că întărirea relaţiilor la nivelul legislativelor din România şi SUA va avea o contribuţie importantă la consolidarea unei alianţe transatlantice bazată pe valori şi interese comune.

”În cadrul întrevederii, prim-ministrul Viorica Dăncilă a adresat felicitări doamnei Pelosi cu ocazia aniversării zilei de naştere”, a mai transmis Guvernul.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62028967
Ce modificări vor fi aduse OUG 114. Taxa pe activele sectorului bancar va fi schimbată
Ministerul Finanțelor a publicat draftul Ordonanței pentru modificarea OUG 114/2018, care va fi votată în ședința de Guvern de joi.
62019586
Alertă alimentară. Motivul pentru care Lidl retrage de pe piață două produse
Lidl a anunţat că retrage de pe piaţă două sortimente de sandwich-uri, care conţin făină de soia, nedeclarată pe etichetă.
62005866
Reacția Comisiei Europene după ce PE a votat pentru renunțarea la ora de vară
Eurodeputaţii au votat marţi pentru renunțarea la schimbările sezoniere ale orei în Uniunea Europeană, începând cu anul 2021.