Viorica Dăncilă anunță OUG pentru instituirea pedepsei cu închisoarea pe viață

62068193
Pro TV

Premierul Viorica Dăncilă și ministrul Afacerilor Interne, Mihai Fifor, au făcut declarații cu privire la cazul de la Caracal.

Premierul a anunțat că va da o ordonanță de urgență, pentru ca în cazul criminalilor, pedofililor și violatorilor să fie dată și pedeapsa cu închisoarea pe viață.

Declarațiile făcute de Viorica Dăncilă:

”Astăzi s-au împlinit 2 săptămâni de la primul apel al Alexandrei. Tragedia de la Caracal ne-a adus în față imaginea unei cruzimi inimaginabile, care ne-a arătat foarte limpede că împotriva criminalităţii trebuie să aducem un adevărat război. Ne-a arătat că trebuie să schimbăm legi, reguli, oameni din funcţii, atitudini. Nu am ezitat şi nu voi evita să fac aceste schimbări.

Am demis întreaga conducere a instituţiilor responsabile şi pe toţi cei care au gestionat atât de greşit acest caz.

Există anchete pentru modul în carea aceşti oameni au acţionat. Cine îşi bate astfel joc de instituţia pe care o reprezintă pleacă. Iar cine trebuie să suporte implicaţiile legale pentru greşelile lui, o va face.

Sunt mulţi profesionişti şi oameni dedicați în acest sistem, să nu ne pierdem încrederea în ei şi instituţiile pe care le reprezintă.

Am instituit totodată un grup de lucru inter-ministerial privind 112, care a elaborat un pachet de 14 măsuri, pe care le vom pune în aplicare pentru eficientizarea timpilor de răspuns în situații critice.

Simultan, am lansat în dezbatere publică un proiect de lege care aduce modificări esențiale pentru îmbunătățirea modului în care sunt căutate persoanele dispărute și felul în care se intervine pentru căutarea acestora.

Ministerul Justiției a demarat o analiză a legislaţiei penale în cazul de infracţiuni grave şi foarte grave şi va aduce propuneri de modificare a legii, inclusiv pentru înăsprirea pedepselor.

Voi da ordonanțele de urgență necesare şi voi trimite adrese către preşedinţii celor două Camere pentru convocarea în sesiune extraordinară.

Aceste modificări trebuie dezbătute şi implementate imediat. Îmi asum să fac acest lucru.

Am spus că vreau sancţiuni pentru criminali, violatori și pedofili. Voi da OUG pentru instituirea pedepsei cu închisoarea pe viaţă, respectiv înăsprirea pedepselor pentru aceste fapte.”

Măsurile anunțate de Mihai Fifor

 

"De săptămâna trecută, Poliţia a început identificarea şi verificarea celor care fac transport ilegal de persoane în toată ţara. Vă pot spune astăzi că avem o primă situaţie pe acest subiect - în primele şapte zile de acţiune în teren au fost identificaţi şi sancţionaţi 491 de conducători auto care făceau transport ilegal de persoane, iar pentru 421 de autoturisme s-a retras certificatul de înmatriculare. Vă asigur că astfel de acţiuni vor fi derulate periodic la nivel naţional pentru a combate acest fenomen", a precizat Fifor, la Palatul Victoria.

El a adăugat că în cadrul reformei Ministerului Afacerilor Interne a dispus ca în spaţiul public să fie prezente mai multe patrule mixte de poliţie şi jandarmerie, pentru că "cetăţeanul trebuie să îi vadă pe oamenii în uniformă alături de el".

"Am intensificat acţiunile preventive desfăşurate de Agenţia Naţională Antidrog şi de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane. Lucrăm la operaţionalizarea în cadrul Poliţiei a Registrului naţional cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, aşa numiţii agresori sexuali. Există un plan de măsuri de implementare rapidă a acestui instrument de prevenţie a recidivelor cu termene şi responsabilităţi clare. La solicitarea prim-ministrului, Poliţia Română reevaluează şi analizează toate cazurile de dispariţie sau de răpire aflate în lucru la nivelul Poliţiei Române. Ne dorim o îmbunătăţire a cooperării între cetăţean şi Poliţie, în primul rând pentru prevenirea criminalităţii, dar şi pentru combaterea acestui fenomen", a arătat Fifor.

Ministrul de Interne a afirmat că evaluarea activităţii pentru fiecare judeţ, pe care a solicitat-o şefilor de inspectorate, a ajuns la IGPR şi va face obiectul unei analize profunde la nivel central, iar vineri, la ora 11,30, va fi prezentat Dispeceratul integrat din Bucureşti.

"În cadrul reformei care vizează MAI am solicitat tuturor prefecţilor să efectueze de urgenţă o analiză privind vulnerabilităţile ce ţin de ordinea publică, de nivelul infracţionalităţii, stadiul şi gradul de rezolvare a sesizărilor şi dosarelor penale, precum şi principalele riscuri la adresa cetăţenilor în fiecare judeţ. O atenţie sporită o acordăm tinerilor, elevilor şi pornim de la o analiză profundă referitoare la siguranţa în şcoli. Până la începerea noului an şcolar trebuie să ne asigurăm că în unităţile de învăţământ sunt pregătite toate măsurile necesare în acest sens", a arătat acesta.

Mihai Fifor a menţionat că erorile din cazul Caracal "au dat lovituri grele credibilităţii" instituţiei pe care o conduce, de aceea recâştigarea încrederii cetăţenilor în Poliţie, Jandarmerie, în toate instituţiile care funcţionează în cadrul MAI "este esenţială şi este imediată".

"S-au făcut greşeli, ştim, dar vrem să punem punct modului de funcţionare defectuos de până acum. Pe de altă parte, avem şi foarte mulţi profesionişti în domeniu, oameni cu o capacitate extraordinară, cu o pregătire desăvârşită, oameni pe care ne putem baza în orice moment. Împreună cu ei vom face reformarea întregului aparat al ministerului", a declarat ministrul de Interne.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62068212
Reacția lui Arafat întrebat dacă garantează cu funcția măsurile anunțate după cazul Alexandra

La două săptămâni de când Alexandra a sunat disperată la 112, iar instituţiile statului român nu au reuşit să o găsească în viaţă, autorităţile promit că în opt luni vom avea un sistem capabil să detecteze telefoanele cu precizie. 

62068185
Moloz aruncat în râuri și lacuri. Șofer: ”Dacă am văzut mașinile că răstoarnă aici”

Românii continuă în ritm susţinut să demoleze clădiri vechi şi să construiască altele moderne, iar şantierele generează anual peste un milion de tone de moloz.

62068208
Primele date obținute din telefoanele lui Dincă. Cum a încercat acesta să scape de ele

Anchetatorii DIICOT au oprit joi cercetarea locuinţei lui Gheorghe Dincă, unde bărbatul susţine că le-ar fi ucis pe Alexandra Măceșanu şi Luiza Melencu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.