VIDEO. Primele imagini cu marinarii salvați de pe nava-amiral Moskva

×
Publicitate

După două zile de incertitudini, au apărut primele imagini cu marinarii salvați de pe nava-amiral Moskva, înainte să se scufunde în Marea Neagră.

Este vorba despre câteva zeci de membri ai echipajului, trecuți în revistă de comandanții marinei ruse, la Sevastopol. În Moscova, la televiziunea de stat, comentatorii politici spun că Rusia se luptă, de fapt, cu NATO, nu cu Ucraina.

Ministerul apărării din Rusia a dat ieri publicității imagini de la o ceremonie la care au participat, comandantul suprem al marinei ruse, amiralul Nicolai Yevmenov, și o parte din echipajul crucișătorului Moskva, scufundat joi în largul Odesei.

Nici până acum nu se știe câți marinari ruși și-au pierdut viața, însă ucrainenii estimează că doar 10% din echipajul de 500 de oameni a fost salvat.

În portul Sevastopol, în fața monumentului care celebrează fondarea marinei ruse în anul 1696, a avut loc o depunere de coroane dedicată navei amiral din Marea Neagră, la care au participat zeci de localnici.

Pierderea navei amiral e o lovitură dură pentru orgoliul țării, chiar dacă, oficial, rușii spun că ambarcațiunea s-ar fi scufundat din cauza unei explozii în compartimentul de muniții.

La televiziunea rusă de stat, șefa publicației Russia Today a explicat eșecurile armatei prin faptul că Moscova este, de fapt, în război cu NATO, nu cu Ucraina.

 

Margareta Symonyan, director Russia Today: „Trebuie să înțelegem, atunci când vedem evenimentele dificile care au loc, pierderile (armatei ruse), trebuie să înțelegem că nu luptăm împotriva Ucrainei. Dintr-un punct de vedere strict tehnic, militar, luptăm împotriva NATO. Luptăm împotriva unui adversar uriaș. Cel mai puternic și, în esență, singurul de felul lui.”

Pe de alta parte, strănepoata fostului lider sovietic Nikita Hrușciov nu exclude posibilitatea ca Rusia să recurgă la arme nucleare în Ucraina.

Nina Hrușciova, profesor de relații internaționale în SUA și un critic constant al liderului de la Kremlin, a declarat pentru BBC că, în opinia ei, Vladimir Putin vrea cu orice preț sa declare victoria în Ucraina și nu se va da în lături de la nimic pentru asta.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62092904
Urmărire pe străzile din Sectorul 5. Polițiștii au tras focuri de armă
În dimineața de 17 aprilie 2022, în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Secției 24, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un autoturism care a încercat să-i evite.
62254435
Accident în Călimănești cu 5 victime. Traficul este blocat
Un accident a avut loc pe DN7, în localitatea Călimănești, duminică dimineață. Traficul este blocat pe un sens.
62254428
România s-a ”promovat” la Târgul de Turism din New York cu o perdea neagră și câteva poze
O fotografie postata de Consulatul României la New York face furori in mediul online. Șase persoane în fața unei perdele negre au promovat România la unul dintre cele mai mari târguri de turism: cel de la New York.