România s-a ”promovat” la Târgul de Turism din New York cu o perdea neagră și câteva poze
O fotografie postata de Consulatul României la New York face furori in mediul online. Șase persoane în fața unei perdele negre au promovat România la unul dintre cele mai mari târguri de turism: cel de la New York.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin Daniel Cadariu, a declarat pentru Știrile Pro TV că decorul a fost amenajat în acest fel, din cauza ... organizatorilor.
Inițial, fotografia cu perdeau neagră care ”promova” România a fost postată pe pagina de Facebook a Consulatului României, însă a fost ștearsă, din cauza reacțiilor negative ale utilizatorilor.
Iată doar câteva dintre criticile românilor de pe Facebook la adresa Consulatului General al României, potrivit blogului funkytravel.ro, înainte ca fotografia să fie ștearsă:
- “Anul Domnului 2022, 65 de milioane de ani de la perioada cretacică. România e reprezentată prin poze lipite pe perdea. Fantastic”
- “Când vezi spre ce și cine se duc taxele noastre te apuca groaza și dorința de emigrare”
- „Mai bine făceați niște sandwich-uri cu mămăligă dacă ați vrut să faceți mișto de vizitatori. Derbedeilor!”
FOTO de la prezentarea României la Târgul ”Travel and Adventure Show” din New York:
Vedeți, la finalul acestui articol, GALERIA FOTO cu prezentarea turistică a României de la New York!
Ministrul Cadariu a declarat pentru Știrile ProTV că toată această prezentare a României la târgul internațional ”Travel and Adventure Show”, care a avut loc în luna martie la New York, a costat aproximativ 8000 de dolari.
De asemenea, el a dat vina pe organizatori, susținând că perdeaua neagră a venit din partea lor.
Cu toate acestea, trebuie precizat faptul că nu toți participanții la acest eveniment au avut standuri și perdele negre pentru prezentare și promovare.
Iată cum a arătat, de exemplu, standul Insulelor Guadalupa:
Cosmin Stan: Domnule ministru, problema în sine nu este participarea la târg, ci modul de prezentare, mai degrabă. Dumneavoastră ați spus că așa a fost standul, realizat de organizatori, dar eu am văzut și alte imagini de la acest târg, ale altor țări participante, unde lucrurile arată mult mai bine. Pentru că, în fond, despre asta vorbim, despre modul în care România este prezentată la un târg internațional cu această perdea neagră pe care sunt agățate niște fotografii. Adică, nu se putea face ceva mai bine în acest sens?
Ministrul Turismului: ”Ăă... Probabil că întotdeauna e loc de mai bine, fără discuție, lucrul acesta l-am întrebat și eu. Însă, dumneavoastră rulați acum niște fotografii, eu v-am trimis fotografii suplimentare, eu consider că ..”
Cosmin Stan: Acestea sunt, și vă mulțumim..
Ministrul Turismului: ”... de la consulat au afișat cea mai nefericită dintre acele imagini. Însă, revenind, modul în care își organizează un organizator târgul nu depinde de țara care participă.”
Cosmin Stan: E adevărat, am înțeles că organizatorii au pus la dispoziție perdeaua neagră, dar țara în sine, oamenii aceștia șase care au reprezentat România la acest târg nu puteau face mai mult, astfel încât să creeze o altă prezentare? Nu știu, să aducă niște panouri mai mari, să pună niște televizoare, altceva..
Ministrul Turismului: ”Ăă, nu mă pricep, nu sunt eu specialistul care să mă pronunț pe acest aspect. Probabil că ar fi putut fi aleasă o altă modalitate..”
Roxana Hulpe: Domnule ministru, până la urmă sunteți ministrul Turismului, și atunci ar trebui să fiți cumva în măsură să fie un sistem și o procedură bine pusă la punct.
Comunicatul oficial al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului
”Referitor la informațiile apărute în spațiul public privitoare la participarea României la Târgul de Turism Travel and Adventure Show New York, desfășurat în perioada 18-20 martie, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului face următoarele precizări:
Participarea la târgul de turism de la New York, cu pachet de bază, a fost inclusă în lista manifestărilor expoziționale internaționale pentru anul curent. Documentul a fost întocmit și agreat în cadrul consultărilor desfășurate la sediul instituției cu reprezentanții asociațiilor, federațiilor și patronatelor de profil, iar ulterior aprobat prin ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 80/27.01.2022. Amenajarea standard, oferită de organizatorul Travel and Adventure Show țării noastre și tuturor celorlalți expozanți care au optat pentru această ofertă, constă în decor format din pânză de culoare neagră, amplasată pe pereții despărțitori și pe mese, și afișaj de țară, fiind specifică manifestării expoziționale din New York de mai bine de 20 de ani. Respectiv, acest tip de amenajare a fost întâlnită și la edițiile anterioare, iar ministerul a plătit anul acesta suma de 7.990 dolari. Din 200 de expozanți, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziție de organizator.
Totodată, precizăm că pentru anul curent, s-a agreat cu reprezentanții din industrie ca toate participările la târgurile internaționale să fie cu standuri existente în oferta organizatorului.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului își dorește o participare cât mai mare a expozanților români la târgurile internaționale de turism, scopul standului național fiind acela de a asigura promovarea destinațiilor locale în rândul publicurilor de interes. Menționăm că Statele Unite ale Americii, în anul de referință 2019, au ocupat cea de-a patra poziție în topul țărilor emițătoare de turiști pe piața din România. În cadrul manifestării expoziționale de la New York, alături de personalul delegat din cadrul instituției, a fost prezent un singur reprezentant al Asociației Incoming România, în condițiile în care alți patru, deși și-au manifestat intenția, nu au mai dorit să participe, ca urmare a situației generate de conflictul din Ucraina.
Prezența țării noastre la târgul de turism din New York a reprezentat cel mai important semnal pentru potențialii turiști americani că România este o destinație turistică sigură și ospitalieră, cu precădere în actualul context geopolitic, dar și după doi ani de luptă împotriva virusului SARS-CoV-2. La stand au fost oferite informații relevante pentru a atrage vizitatori spre România, aceștia arătând respect pentru solidaritatea oferită refugiaților ucraineni și totodată, fiind curioși de atracțiile locale, cu scopul de a-și organiza vacanțele viitoare.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului este mereu deschis la dialog, motiv pentru care în luna februarie, prin ordin de ministru, a înființat Consiliul de Brand Turistic Național, din care fac parte reprezentanți din cadrul instituției, precum și specialiști din mediul privat. Scopul acestei noi structuri este acela de a stabili liniile directoare pentru promovarea destinației România, inclusiv în ceea ce privește viitoarele participări la târgurile internaționale de profil.”
Sursa: Pro TV
Etichete: new york, romania, turism, Daniel Cadariu, Ministerul Turismului,
Dată publicare:
17-04-2022 09:47