VIDEO. Explozie puternică într-un bloc din Slatina. Trei persoane au ajuns la spital

62111482
News.ro

Trei persoane au fost transportate la spital în urma unei explozii, urmate de incendiu, produse într-o garsonieră dintr-un bloc din Slatina.

Este vorba despre locatarii garsonierei - o femeie şi un bărbat cu arsuri - şi de o altă femeie, cu probleme respiratorii.

Pompieri au evacuat din bloc peste 80 de persoane, iar specialiştii au decis ca 20 de garsoniere să nu mai fie locuite, până la finalizarea unei expertize. Deflagraţia s-ar fi produs în urma unei acumulări de gaze la centrala termică, potrivit News.ro.

O explozie, urmată de incendiu, s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o garsonieră situată la etajul al treilea al unui bloc de pe Aleea Mărului din Slatina, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.

Acolo au intervenit peste 30 de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, un echipaj CBRN, o autospecială pentru transport efective şi patru autospeciale pentru primă intervenţie, precum şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Olt.

În garsoniera la care s-a produs explozia se aflau două persoane, o femeie, în vârstă de 75 de ani, găsită conştientă, cu arsuri de gradul II la cap şi suspiciune de fractură la mâna stângă, şi un bărbat, în vârstă de 81 de ani, găsit conştient, cu arsuri de gradul II la mâna dreaptă.

Cele două victime au fost transportate la UPU Slatina. La faţa locului a fost asistată şi o femeie cu atac de panică, dar aceasta a refuzat transportul la spital.

Ulterior, un echipaj SAJ a transportat la UPU Slatina o altă femeie, cu probleme respiratorii.

În urma incendiului au ars bunurile din garsoniera afectată şi de explozie şi a fost afectată şi garsoniera alăturată, iar 83 de persoane au fost evacuate din bloc.

Deflagraţia s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei acumulări de gaze care s-a produs la centrala termică.

Conform ISU, în urma verificărilor făcute de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean în Construcţii Olt, s-a luat decizia ca 20 de garsoniere să nu mai fie locuite până la finalizarea expertizei tehnice. Pentru persoanele aflate în cele 20 de locuinţe se pot asigura spaţii de cazare de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Slatina.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Un șofer fără permis din Craiova a fugit de poliție cu un copil în mașină

Urmărire ca în filme aseară pe străzile din Craiova. Protagonist a fost un bărbat de 30 de ani, care, aflat la volanul unei mașini, deși se pare că nu are permis de conducere, nu a oprit la semnalele polițiștilor.

Cei 6 români de pe nava Diamond Princess care au cerut să fie repatriaţi, aduşi în ţară

Cei şase români de pe nava Diamond Princess care au cerut să fie repatriaţi au fost aduşi în ţară, sâmbătă dimineaţă, cu o aeronavă militară care a aterizat la Baza Aeriană 90.

Chinezii au cerut ajutorul doljenilor în lupta cu coronavirusul. Ce le-au cerut să trimită

Chinezii au cerut sprijinul autorităților din Dolj în lupta cu coronavirusul. Președintele CJ Dolj Ion Prioteasa a dezvăluit o scrisoare primită de la Guangdong, în care chinezii solicită mesaje de încurajare din Oltenia, potrivit gds.ro.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.