Prețul terenurilor agricole a explodat. Zona unde un hectar a ajuns 12.000 de €

×
Publicitate

Tranzacţiile cu terenuri agricole au atins anul trecut un nivel record: peste 150.000 de hectare - adică aproape 2 la sută din suprafaţa agricolă a ţării - au fost puse în vânzare.

În acelaşi timp, au crescut şi preţurile, iar un hectar costă acum şi zece mii de euro. Vânzările au explodat, după ce autorităţile au anunţat că vor să modifice legea care reglementează vânzarea terenurilor agricole. Actul normativ se afla însă în Parlament de luni bune.

Peste zece mii de hectare de teren agricol au fost scoase la vânzare, anul trecut, numai în Arad. Judeţul este pe primul loc în ţară la tranzacţiile cu pământ, iar statisticile arată că doar luna trecută 2.500 de terenuri din zona şi-au schimbat proprietarul.

Pentru că există cerere, în apropriere de Nădlac, preţul unui hectar a explodat.

Letiția Stoian, primar Semlac: "Se vinde pământul de la 8.500 de euro în sus, depinde de zona şi ajunge şi la 11 - 12.000 de euro."

Milan Kelo, fermier: "Au crescut preţurile, aproape s-au triplat Avem un cernoziom care în unele locuri ajunge la o jumătate de metru şi din această cauză suntem o zonă mai specială a Câmpiei de Vest."

Cele mai multe tranzacţii cu terenuri s-au făcut între străini.

Ioan Martin, director direcția agricolă Arad: "Italieni sau alte naţionalităţi care au cumpărat pe raza judeţului şi-au încheiat socotelile aici, au plecat şi şi-au găsit acel cumpărător care are intenţii serioase să lucreze."

Peste 14.000 de hectare de pământ s-au vândut anul trecut şi în Timiş.

Cea mai mare tranzacţie din Timiş, de anul trecut, s-a ridicat la cinci milioane de euro pentru 500 de hectare de teren agricol. Vorbim de 10.000 de euro pe hectar, adică dublu faţă de preţul pieţei. Cumpărătorul a plătit atât de mult pentru că toată suprafaţa este una compactă, poate fi irigata uşor, iar accesul se face pe un drum asfaltat.

La mare căutare au fost şi terenurile agricole din Constanța. Pentru că aici suprafeţele mari sunt deja vândute, cei care deţin terenuri mici au ridicat preţurile.

Gheorghe Lămureanu, director societate agricolă: "Când cineva vinde un hectar în mijlocul unei parcele de 100 de hectare la tine, eşti obligat să negociezi la sânge cu el ca să poţi să-i cumperi pământul pentru că 5 mii - 6 mii de euro pe un hectar nu-i amortizezi decât în 15-16 ani."

Datele centralizate de Ministerului Agriculturii arată că anul trecut în România au fost scoase la vânzare peste 150 de mii de hectare de teren agricol. Străinii au ajuns să deţină 40 la sută din suprafaţa arabilă de la noi.

Laurențiu Baciu, președinte Liga Asociaților Producătorilor Agricoli din România: "Majoritatea cumpărătorilor din România sunt fonduri de investiţii. Fac tranzacţii sau licitează la suprapreţ în ceea ce înseamnă arenda. Cumpără şi îl dau românilor în arendă la nişte costuri extraordinar de mari. Nu vine ăla din Germania că nu mai poate el de dorul de a sapa pământul în România. Ăla vine să facă ceva, să câştige repede."

Fermierii susţin că această creştere artficială a preţurilor terenurilor agricole pot fi stopată doar printr-o lege clară a tranzacţiilor cu pământ.

Un proiect în acest sens zace însă de luni bune în Parlament. Dacă până la urmă va fi adoptat, tenerurile agricole vor putea fi cumpărate doar de cei care dovedesc că se ocupă cu agricultură de 5 ani şi se obliga să lucreze pământul cel puţin 15 ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
BNR majorează dobânda-cheie la 2,25% pe an. Isărescu: “Realitatea este că cifrele în lunile următoare nu arată bine"

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,25% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 8 februarie 2018.

Teodorovici: IT-ştii vor beneficia de un mecanism pentru compensarea pierderilor din salarii

Autorităţile renunţă la ajutorul de stat pentru IT-şti şi alte categorii de angajaţi după transferul contribuţiilor, venind însă cu un mecanism de reţinere la sursă, prevăzut într-un proiect de Ordonanţă, a anunţat, marţi, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Piețele financiare își revin, după haosul creat de prăbușirea bursei de la New York

Pieţele bursiere din Asia înregistrau creşteri miercuri, după ce Bursa de pe Wall Street a revenit marţi pe verde, încheind perioada de turbulenţe care s-a propagat ulterior la nivel mondial.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Cum apare pe hărți Lacul Ontario, redenumit America de Trump. Cel mai puternic om al lumii a trecut acum la gâștele canadiene

Lacul Ontario apare începând de duminică drept Lacul America pe hărțile Google destinate utilizatorilor din SUA, pentru restul lumii el rămând cu denumirea sa corectă. După schimbarea numelui lacului, Trump a trecut acum la gâștele canadiene.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.