Vântul puternic a creat probleme în mai multe zone din țară. O macara s-a prăbușit în Mamaia

×
Publicitate

Vântul puternic și ploile torențiale de marți seară au creat probleme în multe zone din ţară.

În municipiul Iași, s-a desprins tencuiala de pe un bloc cu nouă etaje, care a distrus o mașină și a avariat și altele.

Vântul a făcut prăpăd marți și în București, unde a pus la pământ acoperișuri și a rupt copaci, care au căzut peste mașinile parcate.

Pompierii au intervenit la peste 60 de cazuri.

La malul mării, vântul a doborât o macara de peste 100 de metri înălțime, în stațiunea Mamaia

O maşină a fost distrusă, iar o alta a fost puţin avariată de bucăţile de tencuială, desprinse de la etajul șase al unui bloc turn din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi.

Șoferul mașinii avariate: „Toată cupola e spartă. Doar am vorbit de atâtea ori la asociaţia de proprietari, să repare balcoanele, doar au mai căzut, nu e prima oară când tot cade”.

Locatar la balcon: „Ferească Dumnezeu, tencuiala a mai căzut şi altă dată, tencuiala e de vină, e veche, nisip, cu oleacă de ciment, cu plafon plouat, se duce”.

Zona a fost delimitata de poliţiştii locali, iar pompierii au securizat spaţiul din jurul blocului şi au decopertat balconul de pe care se desprindeau bucăţi de tencuială. În judeţul Iaşi a plouat toată noaptea.

Vântul a făcut prăpăd şi în București, unde a pus la pământ acoperișuri și a rupt copaci, care au căzut peste mașinile parcate.

Vântul bătea cu 27 de km/h în centrul Bucureştiului, suficient cât să pună la pământ un copac care era putrezit pe interior. La marginea Bucureştiului, rafalele de vânt au fost şi mai puternice, atingând 60 de km/h.

Din păcate, peste 20 de autoturisme au fost avariate, spre disperarea proprietarilor.

Păgubit: „Acum o lună de zile, de Paşte, au venit, au mai toaletat puţin. Pe ăsta deloc, deloc. Am şi zis, taie-l mai puţin şi pe ăst,a că e putred: Nu, că nu e în plan”.
Reporter: „Sunteţi singurul proprietar avariat?”
Păgubit: „Nu, mai sunt unul, doi, trei, nu ştiu băiatul ăsta”.

Viorica Dima, meteorolog: „Intensificările de vânt au fost prezente local şi temporar în toate zonele ţării. Pentru zona Capitalei, rafalele cele mai puternice până în acest moment au atins 65 km/oră”.

Circulaţia troleelor a fost oprită pe strada Vatra Luminoasă, după ce un copac a fost rupt de vânt şi a avariat liniile electrice. Ulterior, angajaţii companiei de iluminat public au încercat să remedieze stricăciunile.

Intervenitiile pompierilor s-au înmulţit când rafalele s-au intensificat spre seară.

Și pe litoral au fost probleme. Vântul care a atins 70 de km pe oră a pus la pământ o macara de peste 100 de metri înălţime din staţiunea Mamaia. Din fericire, în momentul incidentului, în cabina utilajului nu era niciun angajat.

Martor: „Din cauza vântului foarte puternic care bate de dimineaţă, am văzut de la hotel că macaraua are un joc, nu mi-am închipuit că o să cadă, norocul a fost că nu era nimeni în zonă”.

Codul galben de vânt puternic şi ploi a fost valabil în toată ţara marți seară. În zonele montane, rafalele au atins chiar şi 120 kilometri pe oră.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Tată ucis de rachete în Gaza, în timp ce se filma cu fiicele sale. ”Nu vă fie teamă, jucați-vă în continuare” VIDEO

Un tată israelian a fost omorât de un atac aerian al Israelului în Gaza chiar în timp ce mama îl filma liniștindu-și cele două fiice, îngrozite de bombardament.

Cazul șoferului român de TIR ucis cu sabia de migranți în Franța a ajuns în atenția Comisiei Europene

Cazul șoferului român de TIR omorât cu sabia de migranți în Franța sub privirile soției sale a ajuns în atenția Comisiei Europene, în urma unei interpelări depuse de europarlamentarul Vlad Gheorghe.

Primele ipoteze oficiale în cazul pescadorului românesc scufundat la Gura Portiței. Ce spun autoritățile

Doi dintre membrii echipajului unui pescador, care s-a scufundat la Gura Portiței, sunt încă dispăruți.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.