Valeria Seciu a murit. A câştigat Premiul UNITER 2002 pentru cea mai bună actriţă

×
Publicitate

Valeria Seciu, una dintre cele mai mari actriţe de teatru, film, radio şi televiziune, a încetat din viaţă marţi dimineaţă, a anunţat UNITER.  

Valeria Seciu era născută la 2 august 1939.

 "Valeria Seciu (2 august 1939 - 6 septembrie 2022). Am aflat cu tristeţe că în dimineaţa zilei de 6 septembrie ne-a părăsit extraordinara actriţă de teatru, film, radio şi televiziune Valeria Seciu. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească", a transmis UNITER într-o postare pe Facebook.

 

În perioada anilor ‘70-‘80 numele ei a fost legat de montările Cătălinei Buzoianu, ”Maestrul şi Margareta”, ”Nişte ţărani”, ”Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, ”Cerul înstelat de deasupra noastră”, ”Doamna cu camelii”, la Teatrul Mic.

Valeria Suciu a debutat la TNB cu rolul Veronica Micle

A fost Veronica Micle la debutul din 1964 la Teatrul Naţional, a fost Cordelia, Marguerite Gautier, Arkadina sau Lady Macbeth, toate personajele au avut parte de prezenţa ei elegantă. A fost ”Ciuta” în spectacolul TV din 1984 şi Veta în ”O noapte furtunoasă” în regia Soranei Coroamă Stanca. În spectacolele de la Televiziunea Română a mai jucat în ”Woyzeck”, ”Jocul ielelor”, ”Jocul ielelor”, ”Femeia mării”. A fost Valeria Seciu.

Cuplul format de Dinu Săraru, Ştefan Iordache şi Valeria Seciu, a fost cel pe care Teatrul Mic şi-a construit gloria. ”Paraşutiştii”, ”Casa de la miezul nopţii”, ”Ion - Blestemul pământului/ Blestemul iubirii”, ”Lumini şi umbre” sunt câteva dintre titlurile care compun filmografia Valeriei Seciu.

De neuitat este rolul din filmul ”Adela”, pentru care Mircea Veroiu a obţinut în 1985 Marele Premiu la Festivalul de la San Remo.

Valeria Seciu a absolvit Facultatea de Teatru de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1964, la clasa profesorului A. Pop Marţian, asistent Octavian Cotescu, cu rolul Rosalinda din spectacolul cu piesa ”Cum vă place“ în regia lui Octavian Cotescu.

A fost colegă de generaţie cu Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mariana Mihuţ, Rodica Mandache, Virgil Ogăşanu şi Ilinca Tomoroveanu.

Actorul şi profesorul ei, Octavian Cotescu, a cerut-o în căsătorie pe fosta studentă, în 1966, după ce actriţa a revenit în Bucureşti de la Cluj, unde jucase doi ani. „Obişnuiam să merg foarte des la Teatrul Bulandra. Acolo l-am văzut prima oara pe Octav, în

Fiul soţilor Cotescu, Alexandru, a ales calea monahală şi în prezent este călugăr la Muntele Athos, purtând numele de Monahul Daniil. El se numără printre traducătorii celei mai recente ediţii româneşti a culegerii de texte teologice ”Everghetinos” (din gr., ”Binefăcătoarea”).

După absolvirea facultăţii de teatru, Valeria Seciu a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti cu rolul Veronica Micle, în spectacolul ”Eminescu“, în regia lui Sică Alexandrescu, alături de Ion Caramitru, care i-a fost partener în nenumărate alte ocazii.

S-a angajat la Teatrul Mic din Bucureşti în 1978. A fost actriţa preferată a regizoarei Cătălina Buzoianu. ”Vali a fost întotdeauana o actriţă foarte interesată de ceea ce a făcut, foarte pasională pentru munca ei. Nu pot să uit că în se căţăra pe pereţi, pe piloane, cu mult înainte de Au pus cătuşe florilor”, au fost cuvintele regizoarei despre ea.

În stagiunea 2008 – 2009 a jucat în ”Menajeria de sticlă”, la Teatrul Naţional, la Teatrul Mic, în spectacolul ”Cum gândeşte Amy” (piesa a fost montată special pentru Valeria Seciu, care a dorit să interpreteze rolul actriţei Esme) şi la Teatrul Act în ”Creatorul de teatru”. ”Magnetică ingenuă eternă, capabilă să-şi centreze sensibilitatea spre abisurile ori culmile naturii umane, ca-ntr-un alint, totdeauna cu o puternică senzualitate catifelată în privire, în vocea cu inflexiuni de miere sau fiere...”, aşa a fost caracterizată în site-ul Teatrului Naţional din Bucureşti.

A interpretat peste 20 de roluri în filme: ”Casa neterminată” (1964), ”Un august în flăcări” (1974), ”Ion - blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979), ”Lumini şi umbre” - serial TV (1979-1982), ”Bună seara, Irina” (1980), ”Dragostea şi revoluţia”, ”Vreau să ştiu de ce am aripi” (1983), ”Adela” (1984), ”Furtună în Pacific” (1985), ”Aurora” (2010), ”Roxanne” (2013) şi ”Sunt o babă comunistă” (2013).

Valeria Suciu a câștigat Premiul UNITER 2002 pentru cea mai bună actriță

A câştigat Premiul UNITER 2002 pentru cea mai bună actriţă, cu rolul doamnei Bering, din spectacolul ”Spirit”, în regia Cătălinei Buzoianu, jucat pe scena Teatrului Mic. A obţinut Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (1978), pentru rolul din filmul ”Înainte de tăcere”.

În 2006, Valeria Seciu a primit Premiul UNITER pentru rolul principal din piesa ”Cum gândeşte Amy”, în regia Cătălinei Buzoianu.

În 2007, UNITER i-a oferit Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate. În 2009, a fost aleasă tot la gala UNITER,

Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul Gloucester din spectacolul ”Lear”, în regia lui Andrei Şerban de la Teatrul Bulandra.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62251669
Ministrul Vasile Dîncu și comisarul Adina Vălean, decorați de Zelenski cu Ordinul Prințul Iaroslav cel Înțelept

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, și comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, sunt singurii cetățeni români care au fost decorați în 23 august de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu Ordinul Prințul Iaroslav cel Înțelept.      

62284700
Incendiu pe Calea Victoriei, la o clădire aflată în reabilitare VIDEO

Un incendiu are loc în aceste momente pe Calea Victoriei, intersecție cu Strada Doamnei, la o clădire aflată în reabilitare.

62252768
Elena Udrea ar putea scăpa de dosarele penale. O judecătoare a cerut să afle condiţiile extrădării din Bulgaria

Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel Bucureşti a trimis o solicitare autorităţilor bulgare, pentru a afla dacă Elena Udrea mai poate fi judecată în dosarele aflate pe rolul instanţelor din România, ca efect al extrădării din ţara vecină.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.