Val de tâlhării, comis de doi elevi, în fața unui liceu. Una dintre victime a fost înjunghiată

×
Publicitate

Lanț de tâlhării comise de doi băieți, unul de 10 ani, celălalt de 17 ani, în fața celui mai bun liceu din Brăila.

Cei doi le-au cerut bani și țigări mai multor elevi pe care i-au agresat, iar pe un adolescent de clasa a noua, de la un alt colegiu, l-au înjunghiat în picior.

Plin de sânge, elevul rănit a plecat singur, cu autobuzul, la spital. Revoltător este și faptul că mai multe persoane aflate în zon[ au ignorat incidentele, iar asistenta medicală a liceului, care i-a acordat îngrijiri unuia dintre copiii răniți, l-ar fi sfătuit... să nu reclame atacul.

Atacurile în serie s-au petrecut lângă liceul Gheorghe Munteanu Murgoci, aflat în centrul Brăilei, peste drum de primărie și prefectura, lângă o bancă și mai multe magazine. Cu toate acestea, nimeni nu a văzut că elevii sunt talhariti.

Mihăiță Șolcă, tatăl elevului rănit: „I-au cerut bani. Le-a dat un leu, că avea în buzunar un leu mărunt. Au încercat să îl percheziționeze. În timpul ăsta, el a refuzat să fie percheziționat, i-a rugat să-l lase-n pace. Ei au început să scoată cuțitele, să-l amenințe, să-l înjure. L-au înjunghiat în picior, exact deasupra genunchiului”.

Băiatul de 15 ani a urcat într-un autobuz, și-a sunat tatăl și a coborât direct la spital.

Acolo a ajuns șchiopătând și cu pantalonii plini de sânge. Medicii i-au cusut rana, l-au ținut sub observație câteva ore și l-au externat, cu recomandarea de a sta imobilizat la pat cel puțîn șapte zile.

Șocant este faptul că atacul asupra elevului de clasa a noua s-ar fi petrecut chiar sub ochii paznicului școlii.

Mihăiță Șolcă, tatăl elevului rănit: „Mi-a spus că, în momentul în care cei doi s-au luat de el, a zis că s-a uitat în ochii paznicului. Erau la 6, 7 metri de el. S-a uitat în ochii paznicului, mi l-a descris amănunțit, că avea o căciulă neagră, și paznicul s-a întors cu spatele, a intrat în curtea liceului și-a trântit poarta după el”.

 

Prof. Dan Ghiorghiță, inspector școlar general-adjunct, Brăila: „Agentul de pază, care este angajatul firmei de pază cu care asociația de părinți are contract, a colegiului Murgoci, își desfășoară activitatea în spațiul școlar. Ne-am informat de la acesta, spunându-ne că nu a văzut acest incident”.

Într-un interval de o oră, alți trei elevi ai Colegiului Murgoci au fost tâlhăriți de cei doi indivizi.

Una dintre victime a ajuns la cabinetul medical al liceului, unde asistenta, care i-a pansat o zgârietură, ar fi sfătuit-o să nu reclame incidentul. Conducerea școlii a cerut lămuriri, dar cadrul medical a invocat confidențialitatea dintre medic și pacient.

Prof. Florentin Cimpoae, director adjunct al Colegiului Gheorghe Munteanu Murgoci, Brăila: „Am sunat-o pe doamna asistență, solicitându-i să-mi relateze ce s-a întâmplat la dumneaei în cabinet. Dumneaei mi-a spus că nu da nicio informație, sunt date confidențiale, ulterior precizându-mi că, de astăzi, intră în concediu medical”.

 

Geanina Niculae, purtător de cuvânt IPJ Brăila: „Polițiștii i-au identificat pe rază municipiului pe doi minori cu vârstele de 10, respectiv 17 ani, bănuiți de comiterea faptelor. În cauza a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată și tâlhărie calificată în formă continuată."

Cei doi agresori sunt cercetați, deocamdată, în stare de libertate.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62105757
Cine este primul român condamnat pe viaţă după Revoluţie. Fapta pentru care a fost arestat din nou

Primul român condamnat pe viaţă după Revoluţie se întoarce după gratii. Asta după ce bărbatul, acum în vârstă de 53 de ani, ar fi batjocorit o adolescentă pe care ar fi ajuns chiar să o şantajeze.

62105742
Bărbat reținut după ce a prejudiciat statul cu 6,8 milioane €. Unde ajungeau banii

Un bărbat a fost reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar în care se investighează infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste 6,8 milioane de euro.

62105741
Unirea Principatelor. Ce compensații primesc cei care lucrează pe 24 ianuarie

Unirea Principatelor. Ziua de 24 ianuarie 2020, declarată zi liberă în 2016, pentru că se sărbătorește Unirea Principatelor Române, este mâine, ceea ce înseamnă că acest weekend se va prelungi, iar salariații vor beneficia de mai mult timp liber.

Recomandări
Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
BNR anunță un record istoric. Euro urcă la 5,27 lei, peste nivelul din mai, când a fost un șoc provocat de căderea Guvernului

Leul se depreciază pe piaţa interbancară, după ce cursul valutar leu/euro a urcat, miercuri, 23 septembrie, la 5,27 lei/euro, peste cotaţia anunţată marți, de 5,2647 lei/euro.

Pod prabusit tir
Un pod de fier s-a prăbușit cu un TIR de zeci de tone pe el, în Bacău. Autoritățile locale dau vina pe șofer

Un pod de fier peste râul Trotuș s-a prăbușit, în noaptea de marți spre miercuri, pe DN 12A, într-o localitate din judeţul Bacău, tocmai când trecea un TIR peste el. 

Vlcsnap 2026 09 23 12h54m04s534
Cine este tânăra Valentina, care a fost găsită moartă într-o valiză în apele Oltului. Iubitul ei este de negăsit

Caz șocant în județul Vâlcea. Câțiva pescari au scos la mal o valiză, în care au descoperit cu groază trupul fără viață al unei tinere. Anchetatorii spun că victima a fost ucisă cu violență.