Calcule pentru demiterea presedintelui. De cati romani e nevoie pentru ca Basescu sa cada

60590185

La Palatul Victoria a avut loc o sedinta extraordinara de Guvern. Premierul Victor Ponta a modificat prin ordonanta de urgenta legea referendumului.

USL a vrut si a reusit ca demiterea presedintelui sa fie decisa de jumatate plus unu dintre romanii care se vor prezenta la vot, indiferent cat de putini sunt acestia.

Ziua si sedinta de Guvern, cam asa a decurs saptamana la Palatul Victoria. Membrii Cabinetului Ponta s-au reunit din nou intr-o sedinta speciala, a treia de saptamana aceasta.

Dupa ce miercuri au modificat prin ordonanta de urgenta legea de functionare a Curtii Constitutionale, joi, guvernul a modificat, tot prin ordonanta de urgenta, legea referendumului. Adica a eliminat ultimul obstacol din procesul de suspendare a presedintelui.

Practic, prin noua varianta a legii referendumului, presedintele poate fi demis mai usor, cu majoritatea celor care vin la urne.

Daca, prin absurd, la vot se prezinta 9 romani si 5 voteaza pentru suspendarea presedintelui, atunci acesta va pleca de la Cotroceni.

USL a incercat deja sa forteze modificarea in Parlament, insa PDL a intarziat-o printr-o sesizare la Curtea Constitutionala.

Asa ca acum legea a fi modificata de Guvern, prin ordonanta de urgenta, care se aplica de indata ce este publicata in Monitorul Oficial.

19 mai 2007. Dupa prima suspendare a lui Traian Basescu este organizat un referendum national. La vremea aceea, legea spunea ca presedintele isi pierde functia doar cu majoritatea celor prezenti la urne.

8.135.272 de romani s-au dus atunci la vot, iar rezultatul a fost unul categoric: peste 6 milioane, adica 75%, au considerat ca Traian Basescu NU trebuie demis. Doar 2 milioane au fost pentru.

Martie 2012. Cei de la PDL, aflati inca la putere, simt ca opozitia va incerca inca o data sa il suspende pe Traian Basescu. Asa ca modifica legea referendumului. Articolul 10 prevede ca: "Demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata, daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale".

Ultimele date oficiale arata ca 18.330.595 de romani sunt in aceasta situatie. Practic, fara votul a 9.165.298 de cetateni, presedintele ar fi ramas ramane in functie, iar referendumul nu ar fi fost luat in calcul.

Cei de la USL stiu ca nu au cum sa aduca atatia oameni la vot, atat de repede, si vor ca seful statului sa poata fi inlaturat cu jumatate plus unul dintre romanii prezenti la urne.

Altfel spus, dupa ce ordonanta de urgenta de astazi (n.r. joi) va fi publicata in Monitorul Oficial, daca se prezinta la vot la fel de multi romani ca in 2007- adica 8.135.000, sunt suficiente 4.067.000 de voturi, nu peste 9 milioane, pentru ca Traian Basescu sa plece de la Cotroceni.

Joi dimineata, liderul PNL Crin Antonescu a evitat sa vorbeasca deschis despre aceste modificari.

In schimb, PDL-istii sar ca arsi si vorbesc despre un nou abuz al puterii.

Premierul Victor Ponta a anuntat in sedinta extraordinara de Guvern ca un eventual referendum pentru demiterea presedintelui este o prioritate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
"Am fost la Antimafia. Nu ma asteptam ca presedintele sa fie ca cei pe care am invatat sa-i combat."

Victor Ponta a avut o replica extrem de dura in sedinta extraordinara a Gurvernului fata de presedintele Traian Basescu.

Lupta lui Basescu cu referendumul se muta pe retelele de socializare. Ce a postat astazi pe Twitter

Dupa 2 ani de zile, Traian Basescu si-a reactivat contul de Twitter, tocmai in cele mai grele zile din mandatul sau ca presedinte al Romaniei.

Ponta i-a schimbat pe cei doi vicepresedinti ai Institutului National de Statistica

Premierul Victor Ponta i-a schimbat pe cei doi vicepresedinti ai Institutului National de Statistica, prin decizii semnate in cursul zilei de joi.

Recomandări
Ce se întâmplă dacă PSD spune „nu” Guvernului Mureșan. Cum ar putea premierul desemnat să strângă voturile necesare

Președintele Nicușor Dan a semnat, sâmbătă, decretul prin care îl desemnează, oficial, premier pe Siegfried Mureșan. De luni, acesta va avea la dispoziție 10 zile pentru a-și forma echipa și a cere votul Parlamentului. 

De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Putin susține din nou că Rusia nu are intenții agresive față de Europa. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin

Emmanuel Macron a cerut vigilență sporită în fața amenințării atacurilor hibride ale Rusiei. Si a cerut elaborarea unui plan de protecție a infrastructurii critice a țării.