Unde s-a internat Episcopul Hușilor, bolnav de Covid-19. ”Dumnezeu ne va ajuta pe toți”

62147219

Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, s-a internat într-un container din curtea spitalului din Bârlad, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19.

 

Gestul episcopului i-a impresionat pe pacienți, care apreciază faptul că PS Ignatie a ales să fie tratat alături de ei, într-unul dintre cele cinci containere dedicate bolnavilor de Covid-19 din curtea Spitalului ”Elena Beldiman” din Bârlad, scrie Vremea Nouă.

”E de-o simplitate și de o căldură în purtarea sa Prea Sfințitul, că nici nu știi că el e Episcopul Hușilor. Ar fi putut sta acum în lux, într-o rezervă cu medici mulți în jurul său. Dar dânsul a cerut să fie adus aici, cu noi. Mănâncă cu noi, stă cu noi în container, ne vorbește, primește același tratament cu noi. Dumnezeu ne va ajuta pe toți”, a spus unul din pacienții internați alături de înaltul prelat.

„Episcopia Hușilor dorește să aducă la cunoștința opiniei publice că Părintele Episcop Ignatie, în urma efectuării unui test pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, a fost declarat pozitiv. Preasfinția Sa a luat măsura izolării încă de la primele simptome, înainte de primirea rezultatelor testului, iar după confirmare a mers pentru a se interna la Spitalul ”Elena Beldiman” din Bârlad”, a transmis Episcopia Hușilor.

 

Ce spunea PS Ignatie la începutul pandemiei

 

Episcopul Ignatie îndemna încă de la începutul pandemiei să fie respectate cu strictețe recomandările autorităților.

”Virusul nu umblă de unul singur, ci este „transportat” de oamenii contaminați. În mod paradoxal, distanțarea socială și fizică dintre oameni coincide cu o apropiere mai profundă de Hristos și, implicit, o apropiere sufletească mai intensă între noi. Țineți cont doar de ceea ce vă este comunicat oficial de către autoritățile abilitate în gestionarea crizei în care ne aflăm și de ceea ce spun specialiștii în domeniu”, spunea în martie PS Ignatie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62141923
Focar de coronavirus la Maternitatea Buzău. Trei cadre medicale, infectate cu Covid-19
Direcţia de Sănătate Publică Buzău a declarat focar de coronavirus la Maternitatea Buzău, unde trei cadre medicale au fost depistate cu coronavirus. Alte 9 focare de COVID-19 sunt active în acest moment în judeţul Buzău.
62147217
Hoţii din Galaţi au dat foc bancomatului, de ciudă că nu-l pot sparge. ”Tineretul de azi...”
Poliția caută mai mulți indivizi bănuiți că ar fi încercat să dea o spargere la un bancomat al unei agenții din județul Galați. Exasperați că n-au reușit să distrugă fanta, hoții au încercat să-i dea foc, însă tot n-au izbândit să plece cu banii.
61727400
Misiune contracronometru pentru salvarea unui șofer încarcerat, lângă Cluj
Intervenție extrem de dificilă pentru pompierii de la descarcerare, în județul Cluj. Mai bine de o oră au încercat să salveze dintre fiarele contorsionate victima unui accident grav dintre un TIR și o autoutilitară.