Un tramvai a deraiat de pe șine și s-a oprit într-un pom, din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate

×
Publicitate

Incident periculos în Ploieşti, unde un tramvai a deraiat, miercuri, în urma unui accident de circulaţie şi s-a oprit într-un copac aflat în parcul din apropiere. Accidentul ar fi fost provocat de un şofer care nu a acordat prioritate.

 

În tramvaiul ce mai avea doar o staţie până la capătul liniei se aflau 15 persoane. După impact, garnitura a urcat o bordură, a traversat trotuarul, a intrat într-un parc şi a rupt un copac. Unul dintre pasageri, o femeie de 38 de ani, s-a lovit şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Restul călătorilor s-au ales cu o sperietură zdravănă. În urma cercetărilor, poliţiştii au refăcut filmul evenimentului.

Subcomisar de poliţie Laurenţiu Drăghici, Şef Birou Rutier Poliţia Ploieşti: "Un bărbat de 34 de ani nu respectă indicatorul "stop", oprire şi intră în coliziune cu tramvaiul care efectua traseul 101. În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a unui pasager în tramvai. S-au efectuat testări alcoolscop al celor doi, rezultatele au fost negative."

Nae Alexandri, director TCE Ploieşti: Nu ştiu dacă avea viteză sau nu, asta decide expertiza poliţiei. A intrat în tramvai, care din acest impact a sărit de pe șine.
Reporter: Practic a deraiat pe o distanţă destul de mare.
Nae Alexandri, director TCE Ploieşti: Destul de mare, toată inerţia din spate, că e un mijloc de transport greu. îl împinge într-o anumită direcţie funcţie de care parte a deraiat.

Oamenii din zonă spun că în intersecţia unde s-a petrecut totul au mai avut loc accidente.

- Aici ar fi foarte bun un semafor, adică semafoare, pentru că traficul e mare.
- Bănuiesc că a fost o sperietură goraznica în tramvai, oameni bătrâni,.vă daţi seama, e circulaţie mare aicea..

Atât şoferul, cât şi vatmanul tramvaiului au fost duşi la spital pentru a li se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto are acum permisul suspendat şi dosar penal pentru vătămare corporală.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62174806
Zeci de persoane din Sălaj, executate silit după ce o angajată de la CAR a luat împrumuturi în numele lor

Scandal într-un oraş din judeţul Sălaj, după ce sute de persoane s-au trezit executate silit pentru că ar fi împrumutat bani de la Casa de Ajutor Reciproc din localitatea Jibou.

62171936
Un bărbat din Botoșani, bolnav de COVID-19, a murit după ce s-a tratat acasă cu Paracetamol

Un bărbat de 70 de ani infectat cu COVID 19 a murit după ce s-a tratat acasă cu Paracetamol. Omul a chemat ambulanţa când starea lui de sănătate era deja foarte gravă.

62174803
Aproximativ 90% din fondurile Bisericii, tăiate de Guvern. Bugetul privind salarizarea preoților a crescut

Guvernul Florin Cîțu a decis tăierea bugetului anual acordat Bisericii Ortodoxe Române cu aproape 90% față de anul precedent.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.