Un tânăr și-a dat foc într-o benzinărie din Dolj. Motivul gestului extrem

62304733
StirilePROTV

Un tânăr de 24 de ani din comuna doljeană Izvoare și-a dat foc într-o benzinărie, la scurt timp după ce fusese prins drogat și fără permis de conducere, la volan.

Tânărul și-a dat foc într-o benzinărie din comuna Perișor, iar incendiul s-a extins și la calculatoarele stației peco. El a fost transportat la spital pentru a primi îngriji medicale, conform Jurnalului Olteniei. 

„În jurul orei 03.37, polițiștii Secției nr.6 Poliție Rurală Giubega au fost sesizați, prin apel de urgență 112, cu privire la faptul că, în incinta unei stații de distribuție carburanți, din comuna Perișor, un bărbat ar fi distrus mai multe calculatoare. La fața locului a fost identificat același tânăr de 24 de ani, din comuna Izvoare, care, în jurul orei 03.30, și-ar fi turnat pe el o substanță inflamabilă, după care s-ar fi autoincendiat. Ulterior, focul s-a extins și la calculatoarele stației, fiind localizat și stins de angajații stației peco.Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, în stare conștientă. Polițiștii au întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, potrivit IPJ Dolj.

Înainte de gestul extrem, tânărul a fost testat pozitiv la consumul de cannabis și neconcludent la consumul de cocaină, opiu și benzodiazepine.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
O femeie care se încălzea cu o sobă racordată la sistemul de gaze a provocat o explozie în apartament, la Fieni

O femeie de 72 de ani, din Fieni, judeţul Dâmboviţa, a fost rănită în această dimineață într-o explozie produsă în locuinţa ei.

Rusia ar dori să părăsească UEFA pentru a se alătura Confederaţiei Asiatice

Alexander Diukov, preşedintele Federaţiei Ruse de Fotbal, a lansat ideea de a schimba confederaţia. În prezent legată de UEFA, organizaţia ar dori să se îndrepte către Asia din cauza sancţiunilor impuse acesteia legate de conflictul din Ucraina.

Câțiva studenți români au creat mănușa bionică conectată la telefonul mobil. La ce și pe cine ajută

Un concurs internațional din domeniul IT a strâns la Timișoara 250 de studenți și elevi de liceu din România și străinătate, pasionați de domeniul calculatoarelor.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.