O femeie care se încălzea cu o sobă racordată la sistemul de gaze a provocat o explozie în apartament, la Fieni

×
Publicitate

O femeie de 72 de ani, din Fieni, judeţul Dâmboviţa, a fost rănită în această dimineață într-o explozie produsă în locuinţa ei.

Femeia se încălzea cu o sobă racordată la sistemul de gaze, iar când a vrut să aprindă focul s-a produs deflagraţia. Suflul a fost atât de puternic încât a distrus geamurile apartamentului și a smuls uşa de la intrare. Și uşile apartamentului vecin şi cele de la intrarea în bloc au fost spulberate.​

Explozia s-a produs în jurul orei 10:30. Femeia locuieşte singură într-un apartament de la parter, la marginea oraşului Fieni, după ce a rămas văduvă. Nu are centrală în locuinţă, iar de mai bine de un an a montat o sobă în dormitor, pe care o alimentează din reţeaua de gaze.

fieni

În urma deflagraţiei puternice, femeia a suferit arsuri pe faţă şi pe mâni. A fost preluată de echipajul de salvatori şi transportată la Unitatea de primiri Urgenţe. La fața locului au sosit şi reprezentanţii societăţii de gaze. Aceştia au întrerupt alimentarea cu gaze pentru a se asigura că în zonă nu mai există pericol

Locatarii povestesc că s-au speriat cumplit când au auzit bubuitura, iar geamurile locuinţei de la parter au fost aruncate la pământ. Când au ieşit afară, oamenii s-au îngrozit.

Pompierii şi poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să lămurească exact din ce cauză s-a produs explozia.

 

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62306310
Rusia ar dori să părăsească UEFA pentru a se alătura Confederaţiei Asiatice
Alexander Diukov, preşedintele Federaţiei Ruse de Fotbal, a lansat ideea de a schimba confederaţia. În prezent legată de UEFA, organizaţia ar dori să se îndrepte către Asia din cauza sancţiunilor impuse acesteia legate de conflictul din Ucraina.
62306308
Câțiva studenți români au creat mănușa bionică conectată la telefonul mobil. La ce și pe cine ajută
Un concurs internațional din domeniul IT a strâns la Timișoara 250 de studenți și elevi de liceu din România și străinătate, pasionați de domeniul calculatoarelor.
62306298
Pățania unui șofer care a rămas fără permis pe DN1. A fost depistat cu o alcoolemie de 1,78, deși nu băuse
Un șofer din Prahova a rămas fără permis pe DN1 după ce etilotestul a indicat o alcoolemie uriașă, de 1,78 la mie, deși acesta nu consumase băuturi alcoolice, fapt dovedit în urma analizelor de sânge, relatează Observatorul Prahovean.